Vești bune pentru românii care visează la o carieră în cadrul companiilor aeriene. Operatorul aerian Wizz Air a anunțat oficial că va găzdui nu mai puțin de 17 evenimente de recrutare, în octombrie şi noiembrie, în nouă oraşe, chiar și la baza din Suceava, care a fost recent deschisă.
Se pare că în următorii zece ani, în cadrul companiei Wizz Air vor fi angajaţi anual cel puţin 2.000 de membri ai echipajului.
Compania a atins deja în luna octombrie pragul de 2.500 de însoţitori de zbor pentru acest an și a angajat peste 300 de însoţitori de zbor, iar pentru următorul an se dorește să fie recrutate alte 200 de persoane pe acest post.
„Dedicată noilor talente şi membrilor echipajului cu experienţă din România, compania aeriană va găzdui o serie de evenimente de recrutare în următoarele săptămâni, ca parte a eforturilor sale ample de a recruta însoţitori de zbor.
În cadrul acestei campanii de recrutare, câte trei evenimente vor fi găzduite în Suceava, Bucureşti şi Iaşi, câte două evenimente în Cluj-Napoca şi Craiova, precum şi câte un eveniment în Botoşani (pentru baza din Suceava), Bacău, Sibiu şi Timişoara.
Candidaţii sunt aşteptaţi să sosească prompt la orele anunţate pe pagina dedicată a Wizz Air, să fie pregătiţi pentru o zi plină de activităţi, inclusiv o prezentare personală, un joc de rol situaţional, un exerciţiu de grup şi un interviu individual.
Aspiranţii pot alege cel mai apropiat oraş din pagina de evenimente, aplicând şi confirmându-şi participarea. Cei prezenţi la eveniment vor avea ocazia să aplice în aceeaşi zi pentru un post vacant în echipa companiei aeriene”, au declarat reprezentanţii companiei.
Compania aeriană a mai notat faptul că însoţitorii de zbor vor beneficia de salarii competitive, precum și suplimente de plăţi pentru sectoarele de zbor realizate, acest lucru făcându-se în funcţie de durata zborului.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]În plus, se acordă și un procent din valoarea produselor vândute la bord și se are în vedere instruirea specifică industriei, o alocaţie de pregătire pentru cele şase săptămâni de training, uniformă gratuită, bilete nelimitate cu reduceri pentru angajaţi, un număr de bilete gratuite şi reduceri pentru prieteni şi familie dar şi program de lucru anunţat în fiecare lună.
Și compania aeriană Ryanair a anunțat că organizează la București un eveniment de recrutare, însă pentru personal tehnic, specializat în mentenanța aeronavelor. În acest sens, candidații sunt așteptați vineri, 28 octombrie, la hotelul Crystal Palace din capitală la primul interviu cu reprezentanții companiei, pentru unul dintre zecile de job-uri din oferta de angajare.
Acest post vizează mai multe categorii de personal calificat precum ingineri cu licență B1/B2, mecanici de aviație, structuriști și personal logistică, iar cine dorește să ocupe o poziție în cadrul companiei este necesară experiența anterioară în întreținerea aeronavelor.
Programul este extrem de atractiv, mai precis de doar 9 luni din 12, astfel că în timpul verii angajații beneficiază de 3 luni de concediu plătit, în plus față de cele 2 săptămâni libere oferite în perioada sărbătorilor de iarnă.
În plus, costurile cu transportul către baza de mentenanță din Europa, cazarea și diurna vor fi suportate exclusiv de către angajator, iar funcție de nivelul de calificare și experiență, salariile oferite pot depăși cu mult media europeană pentru această categorie de personal.