Utilizatorii aplicației de chat și convorbiri pentru telefoanele inteligente Whatsapp sunt sfătuiți să instaleze cele mai recente actualizări de securitate. Astfel pot fi feriți de ceea ce reprezentanții aplicației spun că a fost un atac spyware. Problemele au fost descoperite de la începutul lunii mai.
O vulnerabilitate a sistemului a permis ca unii utilizatori să primească apeluri care le afectau telefoanele. Chiar dacă nu răspundeau, prin această funcție de apel audio era instalat în dispozitiv un spyware. Astfel, activitatea pe telefoanele afectate putea fi urmărită. WhatsApp a informat Departamentul american de Justiţie în legătură cu această situație.
Într-un comunicat în care explică această situație, reprezentații WhatsApp spun că spyware-ul ar putea proveni de la o companie cunoscută, care dezvoltă acest tip de software. În absența unui nume prezentat oficial, presa străină a speculat că de vină ar fi compania israeliană NSO. În fața valului de întrebări venite de la jurnaliști, oficialii companiei au admis că dezvoltă astfel de mijloace, dar că eventuale infracțiuni nu ar fi responsabilitatea lor.
Cert este că atacurile asupra unor utilizatori ai aplicației au existat, chiar dacă fenomentul nu a fost unul de amploare, potrivit reprezentanților WhatsApp. Aceștia au prrecizat că vizați au fost anumiți utilizatori, posibil oficiali guvernamentali și oameni de afaceri. În 10 zile de la descoperirea vulnerabilității, problemele ar fi fost rezolvate iar aplicația nu mai poate fi folosită pentru instalarea de spyware, dau asigurări comunicatorii WhatsApp.