WhatsApp, obligat să dezvăluie informații despre utilizatori. Care este motivul

Stan Filon, Mihai Cheleș 29.03.2021, 11:00
WhatsApp, obligat să dezvăluie informații despre utilizatori. Care este motivul

Facebook a promis că nu va decripta niciodată conversațiile din WhatsApp. Chiar acest lucru îi este solicitat acum și mai are doar puțin peste o lună de zile la dispoziție pentru a veni cu un răspuns concret. Guvernul statului unde serviciul WhatsApp este cel mai folosit din lume vrea acces direct!

Aplicația WhatsApp este obligată să dezvăluie informații despre utilizatori

Guvernele tot încearcă să aibă acces cumva în aplicațiile care au criptare completă, cum ar fi WhatsApp. Ultimul care a cerut acces este guvernul indian, care pune presiune pe companie. Guvernul indian a propus o altă metodă de urmărire care nu implică spargerea textelor criptate end-to-end.

Oficialii din India doresc ca Facebook să eticheteze fiecare mesaj WhatsApp separat, astfel încât să poată fi urmărit înapoi la expeditorul original, în cazul în care se comite o infracțiune. Înalți oficiali au informat Economic Times că guvernul dorește ca WhatsApp să atribuie un număr alfanumeric fiecărui mesaj trimis prin intermediul platformei, astfel încât să ajungă la cel care a transmis mesajul. Acesta ar călători odată cu mesajul, oferindu-i un identificator unic, fără a rupe criptarea puternică.

Aplicatia WhatsApp este obligata sa dezvaluie informatii despre utilizatori
Aplicatia WhatsApp este obligata sa dezvaluie informatii despre utilizatori

Guvernul vrea să poată identifica fiecare persoană care trimite un mesaj pe WhatsApp

”Guvernul este dispus să colaboreze cu WhatsApp pentru a veni cu o soluție care să permită trasabilitatea inițiatorilor de mesaje fără a trece peste criptare”, au spus oficiali anonimi.

Facebook a invocat propriile norme de confidențialitate și, în plus, a spus că nu dispune de o astfel de tehnologie pentru a urmări fiecare mesaj WhatsApp. India este cea mai mare piață WhatsApp a Facebook, cu 400 de milioane de utilizatori activi. Miliarde de mesaje sunt trimise în fiecare minut și fiecare ar trebui să obțină un indicator unic, pentru a putea fi identificat cel care a trimis mesajul.

Discuțiile dintre guvernul indian și WhatsApp sunt în curs de desfășurare, iar compania nu și-a comunicat oficial poziția. WhatsApp are trei luni pentru a se conforma notificării venite din partea guvernului indian, care a fost făcută oficial în februarie.

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...