Vremea o ia razna în următoarele zile. Meteorologii sunt uimiți, așa ceva nu s-a mai întâmplat în luna aprilie

Stan Filon 19.04.2023, 18:55
Vremea o ia razna în următoarele zile. Meteorologii sunt uimiți, așa ceva nu s-a mai întâmplat în luna aprilie

Vremea a luat-o razna în mai multe țări, unde au fost înregistrate temperaturi record, pentru luna aprilie! Vorbim despre mai multe țări din Asia, unde temperaturile resimțite au ajuns chiar și la 50 de grade Celsius! Căldura excesivă a făcut deja victime.

Vremea o ia razna în următoarele zile

Așadar, o lună aprilie foarte călduroasă în Asia, unde au fost efectiv doborâte recordurile de temperaturi! Un val de căldură a lovit mai multe țări, fiind deja consemnate și primele victime. Mai mult decât atât, valul de căldură avansează pe continent și amenință mai multe țări.

În Asia de Sud-Est, unele țări au înregistrat în această săptămână cele mai ridicate temperaturi din istoria măsurătorilor. Laos este ultima țară intrată în colimatorul valului de caniculă. Aici a fost înregistrată o temperatură de 42,7 grade Celsius, ceea ce reprezintă un record istoric, potrivit specialistului Maximiliano Herrera.

Vremea o ia razna in urmatoarele zile
Vremea o ia razna in urmatoarele zile

Recorduri de temperaturi depășite în Asia

În weekend, în Thailanda au fost 45°C pentru prima dată în istoria sa, a mai stabilit Herrera, care a folosit date de la Departamentul de Meteorologie thailandez. La începutul acestei luni, autoritățile thailandeze au emis o alertă de sănătate pentru mai multe provincii, deoarece indicele de căldură ar putea să ajungă chiar și la 50 de grade Celsius. Indicele de căldură este ceea ce corpul uman resimte și se ia în considerare atât temperatura, cât și umiditatea din aer.

Myanmar a stabilit luni un record de temperatură pentru luna aprilie. În regiunea centrală Sagaing temperatura a ajuns la 44 de grade Celsius, a scris Herrera pe Twitter. Temperaturi ridicate au fost și în China, unde marți termometrele au înregistrat 42,4 grade Celsius în Yuanyang, în sud-est, la doar 0,3 grade față de recordul național pentru luna aprilie. Luni, peste 100 de stații meteorologice din 12 provincii au consemnat însă depășiri ale recordului de temperatură din aprilie, a anunțat climatologul Jim Yang.

A fost foarte cald și în Pakistan, India, Nepal și Bangladesh, unde nu au fost însă depășite recorduri de temperaturi. Cu toate acestea, în India cel puțin 13 de persoane au murit și alte zeci au fost spitalizate din cauza insolației. Mai mult, autoritățile indiene au închis numeroase școli și au impus diferite restricții. Meteorologii avertizează că temperaturi extrem de ridicate vor fi și în următoarea perioadă. Luna aprilie și luna mai sunt, de obicei, cele mai călduroase luni ale anului, în Asia de Sud și de Sud-Est, deoarece temperaturile cresc înainte ca ploile musonice să își facă apariția.

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...