Vladimir Putin trece la fapte. E pregătit să meargă pe front, anunțul oficial de la Kremlin

Badea Violeta 03.12.2022, 20:18
Vladimir Putin trece la fapte. E pregătit să meargă pe front, anunțul oficial de la Kremlin

Pe data de 24 februarie, Rusia a invadat Ucraina, după o bună perioadă în care a masat mai mult de 150.000 de soldați și echipamente militare în apropiere de granițele acestui stat. Deși a trecut aproape un an de la declanșarea războiului, țara condusă de Vladimir Putin nu a reușit încă să-și dovedească superioritatea pe teren. Acum, liderul de la Kremlin transmite că este pregătit să meargă pe front. Iată anunțul oficial!

Vladimir Putin va merge pe front. Anunțul venit chiar acum de la Kremlin

Kremlinul a anunțat sâmbătă, pe data de 3 decembrie, că Vladimir Putin va merge, în curând, pe front, în Ucraina, dar în zonele ocupate deja de Federația Rusă. Președintele rus Vladimir Putin va vizita Donbas în curând, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, pentru presă.

„La momentul potrivit, desigur, (o astfel de vizită) se va produce. Este o regiune a Rusiei”, a declarat presei purtătortul de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov, întrebat despre o eventuală vizită a lui Vladimir Putin în Donbas.

La sfârșitul lunii septembrie, Republica Populară Donețk (RPD) și Republica Populară Lugansk (RPL), precum și regiunea Kherson și regiunea Zaporojie au organizat referendumuri în care majoritatea alegătorilor au optat pentru aderarea la Rusia. Președintele Vladimir Putin a semnat legile privind acceptarea regiunilor în Rusia la 5 octombrie.

Citește și Rusia, răspuns ferm la „atacurile provocatoare ale Kievului”. Olaf Scholz a inițiat o convorbire telefonică cu Vladimir Putin!

Vladimir Putin
Vladimir Putin

Primarul Moscovei susține că a fost în Donbas

Serghei Sobianin, primarul Moscovei, susține că a vizitat Donbasul și că a ajutat la „stabilirea granițelor.” ”Îi ajutăm pe băieții noștri (trupele ruse – n.red.) de pe linia de apărare să echipeze liniile: șanțuri antitanc, tranșee. Instalăm generatoare, sobe, restabilim iluminatul. Construim posturi medicale”, a scris oficialul rus pe Telegram.

Totodată, Serghei Sobianin a mai precizat că s-a întâlnit cu muncitori în construcții și cu militari, inclusiv cu cei recrutați din capitala rusă. Primarul Moscovei a spus că a vizitat, în special, Luhanskul capturat de ruși.

Citește și Ascunzătoarea secretă a lui Vladimir Putin în caz de război nuclear. Locul impresionant a fost dezvăluit, se desfășoară pe zeci de kilometri!

Ce s-a întâmplat cu celebra trupă Trident?
Urmăriți Impact.ro și pe
Badea Violeta
  Este redactor Impact.ro, acest site reușind să îi redea satisfacția reală a unei pasiuni și a unui loc de muncă în acealași timp. Violeta a terminat Facultatea de Jurnalism și...