După ce forțele ruse nu au reușit să obțină o victorie rapidă asupra Ucrainei, înalți oficiali americani văd semne că Moscova va trece la o nouă strategie pentru îndeplinirea obiectivelor teritoriale cheie, în timp ce caută o soluție pentru a obliga guvernul ucrainean să accepte neutralitatea față de Occident. Care ar fi „Planul B” al lui Vlaidmir Putin?
Statele Unite și aliații au explicat că obiectivele inițiale ale președintelui rus Vladimir Putin includ capturarea Kievului în următoarele zile și înlocuirea guvernului președintelui ucrainean Volodimir Zelenski cu un regim pro-rus.
Potrivit unor înalți oficiali ai administrației Biden, Vladimir Putin vrea să oblige Kievul să accepte pretențiile Rusiei asupra teritoriilor de sud și de est ale Ucrainei. După ce a capturat atât Crimeea, cât și părți din Donbas în 2014, Rusia a căutat să asigure un „coridot terestru” între vestul Rusiei și Peninsula Crimeea, extinzând în același timp controlul Rusiei asupra regiunii Donbas, scrie Wall Street Journal.
Mai mult, Vladimir Putin va continua să exercite presiuni militare, în special atacând orașele ucrainene, sperând că acest lucru îl va determina pe Volodimir Zelenski să renunțe la ideea de a se alătura Occidentului și să accepte neutralitatea și condițiile politice cerut de Kremlin.
Dacă cererile lui Vladimir Putin legate de teritoriu și neutralitate sunt refuzate, se așteaptă ca el să încerce să păstreze tot teritoriul ocupat de trupele sale și va continua să escaladeze.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Pe baza evaluărilor noastre militare, se pare că revine la tacticile de încercuire”, au spus oficialii americani.
Pentru populația Ucrainei din orașele asediate Ucrainei, schimbarea strategiei înseamnă săptămâni, posibil luni, de atacuri din partea unei armate ruse slăbite, cu rachete și artilerie de la distanță. Schimbarea este menită să preseze guvernul lui Volodimir Zelenski să renunțe la teritoriu și să facă concesii la aranjamentele de securitate.
Evaluarea lui Vlaidmir Putin asupra „Planului B” vine cu câteva avertismente importante. Oficialii americani notează că liderul de la Kremlin și-ar putea extinde obiectivele de război, dacă armata lui începe să aibă mai mult succes împotriva forțelor ucrainene. Însă, va fi foarte greu ca armata rusă să mobilizeze suficiente trupe pentru a cuceri Kievul, au mai spus oficialii americani.
Interpretarea strategiei președintelui rus nu este rezultatul unei evaluări oficiale a comunității de informații, ci mai degrabă opiniile mai multor oficiali americani cu acces la informații clasificate, care au spus că nu sunt siguri că această strategiei va funcționa.
„Obiectivele lui nu s-au schimbat. Ceea ce s-a schimbat este tactica lui. Decapitarea rapidă a guvernului ucrainean nu a funcționat. Acum vrea doar să-l lovească pentru că rezistă și așa că trebuie eliminat”, a spus Daniel Fried, un fost oficial înalt al Departamentului de Stat.
În prezent, forțele ruse se confruntă cu provocări enorme, inclusiv cu o logistică defectuoasă, scăderea proviziilor de muniție și numărul mare de soldați uciși, care ar putea ajunge până la 7.000.