Vladimir Putin a vizitat pentru prima oară soldaţii ruşi răniţi în războiul din Ucraina. Ţinuta aleasă de liderul de la Kremlin

Ana Anitoiu 25.05.2022, 19:36
Vladimir Putin a vizitat pentru prima oară soldaţii ruşi răniţi în războiul din Ucraina. Ţinuta aleasă de liderul de la Kremlin

Vladimir Putin a vizitat, miercuri, soldaţi ruşi răniţi în războiul din Ucraina. A fost prima dată în cele peste trei luni de la declanșarea ofensivei când liderul de la Kremlin a făcut o astfel de vizită. Ținuta aleasă de președintele Rusiei nu a trecut neobservată.

Cum s-a îmbrăcat Vladimir Putin pentru a vizita soldați răniți

Până acum, Kremlinul a refuzat de mai multe ori să anunțe dacă Vladimir Putin are sau nu intenția de a vizita soldați ruși de pe front sau din spitale, comunicând doar că un astfel de anunț va fi făcut atunci când „va veni momentul”.

Însă, miercuri, Vladimir Putin a vizitat soldați răniți internați la un spital din Moscova. Liderul de la Kremlin a fost însoțit de ministrul său al Apărării, Serghei Șoigu. Președintele rus a îmbrăcat un costum cu cravată, peste care a purtat un halat, pentru a-i proteja pe pacienţi.

Vladimir Putin a vizitat pentru prima oara soldatii rusi raniti in razboiul din Ucraina
Vladimir Putin a vizitat soldati rusi raniti, intr-un spital

Vladimir Putin nu va merge pe front

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat, miercuri, că Vladimir Putin a intenționat întotdeauna să le facă o vizită soldaților răniți, dar că de abia acum calendarul liderului rus s-a eliberat suficient de mult ca să-i permită să facă acest lucru.

Anterior, la jumătatea lunii martie, Kremlinul a transmis că Vladimir Putin nu are intenția să le facă o vizită și soldaților ruși de pe front. Acesta nu a anunțat ulterior că președintele Rusiei s-ar fi răzgândit în această privință.

Cel mai recent bilanț, publicat miercuri de autoritățile din Ucraina, arată că rușii au pierdut aproape 29.500 de militari de la declanșarea războiului, la data de 24 februarie.

Parlamentul Rusiei, liber la înrolări

Parlamentul Rusiei a adoptat, miercuri, legea ce elimină limita de vârstă pentru înrolarea în armată, în contextul în care războiul din Ucraina continuă de peste trei luni. Preşedintele Dumei, Viaceslav Volodin, a declarat că este nevoie de consolidarea forțelor armate și de sprijinirea Ministerului Apărării.

„Comandantul nostru suprem face totul pentru a asigura că forţele noastre armate înving, iar noi trebuie să ajutăm”, a mai spus preşedintele Dumei.

Această lege a fost iniţiată de partidul preşedintelui Vladimir Putin, Rusia Unită. A fost votată în prima, a doua şi a treia lectură în Duma de Stat, camera inferioară, şi apoi de Senat. Iniţiatorul proiectului de lege este politicianul Andrei Kartapolov, care a spus că adoptarea acestui proiect va permite atragerea în armată a experţilor din domenii căutate.

În fundamentarea proiectului de lege, deputații au motivat că este nevoie de specialiști înalt calificați pentru operarea armamentului de înaltă precizie şi a armelor grele, iar experiența a demonstrat că aceștia capătă astfel de competențe în jurul vârstei de 40-45 de ani. Astfel, vor putea fi înrolați ingineri, specialişti în comunicaţii sau medici, printre alți profesioniști.

Urmăriți Impact.ro și pe