Viviana Sposub, reacţie vehementă după scandalul cu George Burcea. Ce a putut să spună despre iubitul ei

Stan Filon 26.11.2021, 10:16
Viviana Sposub, reacţie vehementă după scandalul cu George Burcea. Ce a putut să spună despre iubitul ei

Viviana Sposub a tot evitat să vorbească despre scandalul în care singur s-a implicat iubitul său, actorul George Burcea, după ce a spus pe Internet că unele femei merită să fie bătute. Prezentatoarea a primit însă multe întrebări de la fanii ei, așa că s-a decis să vorbească.

Ce a spus Viviana Sposub despre scandalul creat George Burcea

George Burcea a creat un scandal imens, după ce a spus într-un live pe o rețea de socializare că unele femei merită să fie bătute! Declarația a fost cu atât mai șocantă deoarece a venit din partea unui bărbat care a scris recent o carte care vorbește exact despre această problemă și care militează împotriva violenței asupra femeilor.

Toată lumea a fost șocată de cele auzite din gura actorului. Unul dintre cei care s-au crucit pur și simplu a fost directorul editurii care a publicat cartea lui George Burcea. Acesta s-a decis pe loc să retragă de la raft toate exemplarele puse în vânzare.

Ce a spus Viviana Sposub despre scandalul creat George Burcea
Ce a spus Viviana Sposub despre scandalul creat George Burcea

Lovit de buzunar de furtuna creată de el

”M-am crucit (nu, nu exagerez, m-am crucit de câteva ori în fața monitorului, nu e nicio scoatere din context, nu e niciun politically correctness exagerat…). Că dacă el, care a scris o carte împotriva violenței domestice și e un bărbat model (citez și sunt uluit), și este jignit că mai și gătește, atunci dacă femeilor nu le place un astfel de individ, concluzia e că le place bătaia? Nici nu mă pot coborî la nivelul la care să comentez așa ceva, pur și simplu”, spunea Andrei Ruse, directorul editurii Hyperliteratura.

Ei bine, iubita lui George Burcea s-a abținut cât a putut de la comentarii, însă a fost asaltată cu prea multe întrebări, așa că și-a spus părerea. Vedeta de televiziune spune că actorul a reacționat la nervi, după ce a fost luat peste picior pentru că a pus un clip în care apare gătind. În plus, Viviana Sposub spune că George își ia ”hate” pe Internet de doi ani de zile.

”Pot înțelege o reacție nervoasă”

Cu toate acestea, frumoasa brunetă recunoaște că nimic nu scuză cele spuse de George Burcea. ”Mentalitatea expusă în acel Live nu mă caracterizează absolut deloc. Acele remarci nu ar trebui nu ar trebui folosite în  niciun contex vreodată. Pot înțelege o reacție nervoasă cauzată de hate-ul pe care îl primește constant de doi ani, dar asta nu justifică felul în care a vorbit despre o reală problemă cu care femeile și nu numai se confruntă.

Deși George militează pentru lupta împotriva violenței domestice de foarte mult timp, greșeala pe care a făcut-o contribuie tocmai la normalizarea bătăilor pentru anumite femei care „merită”. Nimeni nu merită să fie agresat, indiferent de contest! (…) Nu rezonz cu ideile expuse în reacția lui nervoasă de pe Live și nu voi fi niciodată de acord cu violența, de orice fel ar fi ea. Cu toate acestea, consider că acum, mai mult ca niciodată, trebuie să ofer sprijin și înțelegere partenerului meu în procesul său de vindecare”. Viviana Sposub a ținut să precizeze că George nu a fost niciodată violent cu ea.

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...