EXCLUSIV

Visul neîmplinit al lui Ștefan Bănică Jr. Cum speră artistul să își surprindă publicul pe viitor. „E foarte posibil ca din 2023 să propun așa ceva”. EXCLUSIV

Alexandru Catalan 27.09.2022, 18:49
Visul neîmplinit al lui Ștefan Bănică Jr. Cum speră artistul să își surprindă publicul pe viitor. „E foarte posibil ca din 2023 să propun așa ceva”. EXCLUSIV

Ștefan Bănică junior se pregătește să ne ofere o mică surpriză, din cursul anului viitor. Cel consacrat în special pe scena spectacolelor de muzică ușoară, susține că e din ce în ce mai atras de ideea unor spectacole de muzică și poezie. El a amintit în acest caz exemplul dat cândva de mari actori artiști, precum Ion Caramitru, Johnny Răducanu și Adrian Pintea, care-și obișnuiseră într-o vreme fanii cu spectacole de acest gen, în care muzica și poezia făceau casă bună.

Ce vis neîmplinit are Ștefan Bănică Jr.

„A fost o perioadă, în primii ani de după 1990, când am luat în calcul o asemenea probabilitate. Chiar înainte să dezvolt povestea cu showurile mele muzicale, aș putea spune. Anul acesta nu mai e timp pentru pregătirea unui asemenea spectacol, dar e foarte posibil ca din 2023 să propun publicului așa ceva!”, a declarat Ștefan Bănică Jr pentru impact.ro.

Mai mult, el se arată încrezător în planurile sale de viitor pe această temă, chiar și în fața tinerei generații, „una deșteaptă, dar care are nevoie de îndrumare, așa cum e și cazul fiului meu”.

De remarcat că spectacolele sale de final de an, mai exact cele premergătoare sărbătorii de Crăciun, deveniseră o veritabilă tradiție în showbizul bucureștean și doar pandemia de COVID-19 a dus la întreruperea lor. Anul acesta însă artistul a anunțat deja că le va relua, tot la Sala Palatului.

Visul neîmplinit al lui Ștefan Bănică Jr. Cum speră artistul să își surprindă publicul pe viitor. „ E foarte posibil ca din 2023 să propun așa ceva”. EXCLUSIV
Ștefan Bănică jr, un artist a cărui carte de vizită e cunoscută și de cei tineri, și de cei în vârstă

„Nu m-am pregătit deloc cu tata pentru admitere”

Chiar și atunci când porți un nume consacrat, cum este cazul lui Ștefan Bănică Jr, nu te poți lăuda că ai învățat totul peste noapte. Sau că în cazul tău s-a produs o mică minune. E și ceea ce susține îndrăgitul actor care poate fi văzut nu doar pe micile noastre ecrane, ci și pe scena Teatrului de Comedie, în diverse spectacole.

„Înainte să dau la teatru m-am pregătit cu un mare actor, Petrică Gheorghiu. Fac parte din grupul, foarte mare, al celor care s-au pregătit cu acest om pentru a deveni actori și care au și reușit să facă ceea ce și-au propus. De la el am învățat bucuria de a spune poezii. Mai întâi i-am ascultat lecțiile, adică modul de a recita, apoi am început să adaug și de la mine”, a mai adăugat Bănică Jr.

El a reamintit și faptul că nu a făcut deloc pregătire pentru admitere cu tatăl său, nici măcar o singură strofă, înaintea examenului de admitere la facultatea de teatru.

„Am mai spus-o, nu m-am pregătit deloc cu tata pentru admitere. Nici măcar o singură strofă. Abia după ce am intrat la teatru, tata a început să-mi spună una sau alta, înțelegând că pasiunea mea pentru aceeași meserie ca și cea în care el se consacrase e una foarte serioasă”, afirmă îndrăgita vedetă.

În scurt timp, Ștefan Bănică Jr își va surprinde fanii recitând poezii, în cadrul unui proiect special inițiat de doi ani de către Societatea Română de Radio, Asociația culturală The Culture Club, în parteneriat cu JTI, „Aplauze pentru poet”. El a ales să recite din volumul de versuri „Cântece țigănești”, ale poetului Miron Radu Paraschivescu, născut înaintea primului Război Mondial, declarând că „acestea îi plac foarte mult”. Poeziile în cauză au fost publicate în perioada interbelică și sunt aproape uitate astăzi.

Recomandare Video Impact.ro
Urmăriți Impact.ro și pe