În aceste zile, ministrul Energiei Virgil Popescu participă la conferinţa ministerială Nuclear Power in the 21st Century, organizată de IAEA (Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică) la Washington. În urma mai multor discuții importante, acesta a ajuns la părerea că reducerea preţurilor mari la energie se poate face numai după investiţii în capacităţi noi cu emisii reduse de carbon.
Ministrul Energiei a susţinut un discurs în deschiderea acestei conferințe, în care a spus că se opune complet folosirii energiei ca armă politică, dar şi războiul dus de Rusia împotriva Ucrainei.
„De aceea apreciem sprijinul constant al SUA în asigurarea livrărilor suplimentare de GNL către UE. Pe termen lung, trebuie să începem să ne gândim la relansarea economică a Europei. Reducerea preţurilor ridicate la energie necesită investiţii în capacităţi noi de energie cu emisii reduse de carbon şi sprijin financiar şi administrativ adecvat.
În opinia noastră, energia nucleară este o componentă importantă a mixului energetic, permiţând României să se bazeze pe istoricul excelent existent în materie de siguranţă operaţională, precum şi să fie în fruntea implementării SMR în UE”, a scris miercuri, pe Facebook, Virgil Popescu.
Virgil Popescu a continuat discuția și a notat faptul că trebuie să existe eforturi extrem de mari cu scopul de a accelera inovarea nucleară, astfel că energia nucleară trebuie plasată în centrul discuţiilor politice şi strategice despre securitatea aprovizionării şi decarbonizare.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Cred cu tărie că sunt necesare eforturi la timp pentru a accelera inovarea nucleară. Dar sunt convins că în viitor, energia nucleară trebuie să fie plasată în centrul discuţiilor noastre politice şi strategice despre securitatea aprovizionării şi decarbonizare, iar comunitatea internaţională poate juca un rol important în deschiderea drumului.
România este pregătită să-şi împărtăşească experienţa în sectorul nuclear şi cu privire la implementarea SMR-urilor la nivel regional, ca astfel să ne unim eforturile pentru un scop comun: energie sigură, curată, fiabilă şi accesibilă pentru consumatorii noştri. Decarbonizare fără energie nucleară nu se poate”, a mai spus ministrul Energiei.
Nu a fost uitat nici parteneriatul cu companiile nord-americane şi europene din domeniul nuclear, de la selecţia tehnologiei CANDU în anii 60, Virgil Popescu ținând să puncteze că urmează să avanseze proiectul de construcţie nouă în Cernavodă, Unităţile 3 şi 4 şi renovarea Unităţii 1 pentru încă 30 de ani de funcţionare sigură şi eficientă.
Mai precis, SNN şi NuScale vor dezvolta primul reactor modular mic (SMR) din România pe amplasamentul fostei termocentrale de la Doiceşti, judeţul Dâmboviţa.