Victor Ponta, mesaj special la împlinirea a 47 de ani. Cum arăta fostul premier al României în adolescență. Imagini nemaivăzute

Victor Ponta, mesaj special la împlinirea a 47 de ani

Fostul premier al României, Victor Ponta, împlinește vineri, 20 septembrie, 47 de ani. Cu acest prilej, el a primit numeroase mesaje de urări, cărora a ținut să le mulțumească. Pe o rețea de socializare, Ponta a postat un mesaj special care a marcat momentul aniversar. Pe această cale, Victor Ponta le-a adresat gândurile sale celor care îl susțin, dar și celeilalte tabere.

Ce mesaj a postat Victor Ponta, la împlinirea a 47 de ani

Victor Ponta a ținut să le mulțumească celor care s-au gândit la el la ceas aniversar. Fostul premier al României a postat un mesaj special destinat atât celor care îl susțin, dar și celorlalți care nu au neapărat o simpatie pentru el.

Pentru scurt timp, el a preferat să ia o pauză de la domeniul care l-a consacrat și l-a adus în centrul atenției. Ponta a ales să-și petrecă ziua de naștere în compania persoanelor dragi lui.

“Azi NU fac politica – NU sunt pe stadion – NU ma implic in probleme de guvernare/ doar stau cu cei dragi si fac ceea ce imi place 👍

Multumesc tuturor celor care mi-au transmis un gand bun ( si carora nu reusesc sa le raspund pe loc) 🙏 / si Multumesc tuturor celor care amana pentru maine injuraturile si criticile 🤣👍”, a scris acesta pe pagina sa de facebook.

Imaginea postată de Victor Ponta la ceas aniversar. Acesta a împlinit 47 de ani

Imaginea postată de Victor Ponta la ceas aniversar

Ce a ales să facă Victor Ponta adolescența

Ambițios și perseverent încă din adolescență, Victor Ponta a petrecut o bună perioadă de timp, în anii adolescenței, în Franța, unde a ajuns printr-un schimb de experiență cu elevii de acolo.

Ziariștii de la Click! notează că acesta a împlinit vârsta majoratului în capitala Franței. Nu știa limba franceză, nu avea nici bani, dar cu toate astea nu s-a întors în țară. A preferat să doarmă două săptămâni pe bănci, în gară şi în parcurile din Paris.  A rămas opt luni departe de casă, timp în care a lucrat într-un fast-food, unde prăjea cartofi, potrivit click.ro.

Victor Ponta, în adolescență. Imagini de arhivă cu fostul premier al României

Victor Ponta, în adolescență. Foto: click.ro

Ulterior, s-a întors acasă, la rugămintea mamei sale, pentru a-și da examenele. A dat tezele, a luat Bac-ul şi a intrat la Facultatea de Drept, Universitatea Bucureşti.

La doar 23 de ani, Victor Ponta a ajuns cel mai tânăr procuror al României, iar în perioada 7 mai 2012 – 4 noiembrie 2015 a îndeplinit funcția de prim-ministru al României.

Victor Ponta, alături de familia sa. El a preferat să-și petreacă aniversarea alături de cei dragi

Victor Ponta, alături de familia sa

Este căsătorit cu Daciana Sârbu și are doi copii și are doi copii: Andrei de 15 ani și Irina, de 11 ani.