Oana Radu este una dintre cele mai apreciate artiste din România. A devenit cunoscută odată cu particparea la Vocea României, iar de atunci, i-a mers din ce în ce mai bine pe plan profesional. Mai mult, interpreta se află printre concurentele care au participat la Bravo, ai stil!, unde a făcut senzație cu ținutele sale. Dacă pe plan profesional i-a mers din plin, pe plan personal Oana a trecut prin momente grele. Acum trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de Cătălin, care a și cerut-o de soție, însă, puțini știu amănunte din trecutul ei.
Oana Radu este din Craiova și a cucerit publicul cu vocea ei, atunci când a urcat pe scena de la Vocea României. A stat departe de scandaluri și nu s-a sfiit să vorbească despre probleme, atunci când a fost cazul.

După perioada extrem de grea prin care a trecut, după moartea teribilă a iubitului, se pare că soarele a răsărit și pe strada Oanei Radu. Artista a fost cerută în căsătorie, în urmă cu câteva luni.
„Dragilor, vreau să vă spun ceva, dar nu ştiu cum să încep. Mai ţineţi minte că am postat eu un inel pe care mi-l doream foarte mult? Atunci vă spuneam că dacă vreodată voi fi cerută în căsătorie, cu inelul ăla voi fi cerută.

Şi story-ul acesta nu este degeaba că uitaţi-vă ce am pe deget. Și dacă acum vă întrebaţi cum de am acest inel pe deget, nu mi l-am cumpărat singură. Da, am fost cerută în căsătorie. Nu-mi vine să cred că spun asta, cât sunt de fericită. Cătălin m-a cerut în căsătorie şi am zis da.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]În 2019, Oana a trecut prin clipe grele, după ce iubitul ei a fost incendiat în scara unui bloc și a murit după câteva săptămâni de spitalizare.
„Nu știu dacă îl urmărea de mult timp sau nu (individul care l-a atacat pe iubitul ei, n.r.). Mi-e foarte greu să vorbesc despre subiectul acesta. Mama lui era sus în apartament, a auzit o explozie în scara blocului, a coborât și l-a văzut și cam asta e. A încercat să-l stingă, dar nu s-a putut. 25 de zile noi am sperat că va fi OK. Însă nu s-a întâmplat așa.
De trecut peste un astfel de eveniment nu treci niciodată. După 5-6 zile de când el era în spital – în care nu mâncam, nu mergeam acasă, eram mereu la spitalul Floreasca, am zis ce ar trebui să fac pentru viața mea. M-am mobilizat atunci și am decis că vreau să slăbesc”, a povestit Oana Radu, la „Xtra Night Show”, a spus Oana Radu.
„M-am abandonat atunci, pentru că orice om normal ar fi făcut asta. Mi-a fost foarte greu. Extrem de puțini prieteni am avut atunci. A contat foarte mult pentru mine să fi alături de mine. Am învățat atât de multe lecții!”, a mai spus ea.
„Nu vreau să vorbesc despre un om mort care nu se poate apăra ca să-mi iau eu mie apărarea.[…] Am ieșit din relația cu Alin cu datorii de trei miliarde. Nu mi-a fost atât de fidel cum mi-aș fi dorit să cred”, a spus artista într-o emisiune TV, potrivit Spynews.