SPECIAL

Viața în pușcărie a unui condamnat pe viață. A înjunghiat mortal doi oameni cu zeci de lovituri de cuțit. Fratele i-a fost complice. REPORTAJ

Cristian Botez 12.08.2021, 15:54
Viața în pușcărie a unui condamnat pe viață. A înjunghiat mortal doi oameni cu zeci de lovituri de cuțit. Fratele i-a fost complice. REPORTAJ

Avea 24 de ani când a ucis, în 1998, doi tineri și a fost condamnat la 99 de ani de pușcărie. Fratele său a fost complice la crimă și a primit 20 de ani. Era, la momentul crimei, militar în termen. Este unul dintre cei aproape 40 de condamnați pe viață aflați în detenție în diferite penitenciare din România.

Acum este închis, împreună cu alți nouă deținuți, într-o cameră a Penitenciarului Jilava, care are regim semideschis și deschis. A văzut multe în 23 de ani de când se află după gratii. Printre altele, a fost martor ocular la o scenă terifiantă. Pe când era închis la Rahova, a văzut cum un alt viețaș, așa cum li se spune celor cu detenție pe viață, l-a decapitat pe altul pentru că sifonase. Pentru că îl turnase gardienilor. Florin Doreață este protagonistul acestor teribile întâmplări.

„Mi s-au întunecat mințile și l-am înjunghiat!”

Dacă îl întâlnești pe stradă, printre trecători, nu ai spune nicio clipă că ai în fața ochilor un ucigaș. Florin Doreață este un bărbat mărunțel, acum în vârstă 47 de ani, cu ochi negri sfredelitori și o neliniște continuă a mâinilor. Dar omul acesta a ucis. Și nu odată. Nu un singur om. Ci doi. Doi tineri trimiși pe lumea cealaltă cu lovituri de cuțit.

S-a întâmplat în 1998. Florin, însoțit de fratele lui, Vasile, amândoi, la acea vreme, militari în termen la UM1898, din București, plecaseră din unitate în permisie spre casă. Pe drum s-au oprit la Willy Butte, un prieten vechi, care stătea într-o cameră a Seminarului Teologic de lângă Patriarhie. Pe Florin și pe Willy îi lega o pasiune comună: electronica. „Ne cunoșteam de vreo cinci ani”, povestește, reporterului impact.ro, Doreață.

„Eram prieteni buni, dar între noi fuseseră niște certuri. Mi-a făcut el ceva, ce nu puteam să uit. N-am spus nici procurorilor. Mi s-au întunecat mințile, atunci. Dintr-o dată. Nu știu nici acum cum s-a întâmplat nebunia! Aveam un cuțit la mine. L-am înjunghiat. L-am omorât! Frate-meu, Vasile, era și el cu mine. A fost șocat când a văzut ce am făcut. Când a văzut sângele țâșnind.

A vrut, în clipa aia, să-mi dea cu o sticlă în cap, ca să mă potolească. Nenorocirea a fost că, la puțin timp, în cameră a mai apărut un băiat. Și mi-am zis – ăsta nu trebuie să vadă ce-am făcut. Și l-am omorât și pe el. A încercat să fugă, dar m-am luat după el și l-am prins din urmă. I-am dat mai multe lovituri cu cuțitul. Apoi am jefuit casa. Am luat un televizor color și niște mărunțișuri, după care am fugit!”.

Viata in puscarie a unui condamnat pe viata. A injunghiat mortal doi oameni cu zeci de lovituri de cutit
Florin Doreata

„Dacă vezi sentința, cazi jos: 99 de ani am primit!”

„Eu am făcut totul. Vasile nu a lovit, nu atins nimic, nu a cărat nimic”. Din mimica feței, din felul în care evită privirea reporterului, din zâmbetul forțat, se vede cu ușurință că minte. Că nu s-a petrecut așa. Și, mai târziu, procurorii aveau să stabilească cu exactitate cum au fost comise cele două crime. Dar Florin Doreață continuă.

„El a spus să mergem la Poliție. Lasă, bă, Poliția, i-am zis. Am plecat și, mai târziu, m-am dus la Unitate. M-au luat a doua zi. Au venit de la Capitală, mi-au pus cătușele și m-au dus în arest. Procesul a mers, după aia, rapid. Pfff… dacă vezi sentința mea, cazi jos! Când am văzut scris «99 de ani de închisoare»! Iar Vasile, că a fost acolo, cu mine, a luat 20 de ani.

Mama s-a îmbolnăvit, atunci. Când am văzut-o, după crimă, plângea. Și plângea, și plângea… Nici nu am putut să vorbesc cu ea. I-am zis atunci «Du-te acas»ă! M-a vizitat o vreme. La început… Dar familia mea, frate-meu, ăla mai mic, de-acasă, și soră-mea, au rămas în urmă. Au trecut 22 de ani…”

Rechizitoriul: „Zeci de lovituri de cuțit”

În timpul cercetărilor investigatorilor criminaliști, printre care și regretatul mare polițist de la Omoruri, Costică Ionescu, și ale procurorilor care s-au ocupat de acest caz atunci, s-a stabilit că Doreață plănuise atacul asupra lui Willy Bute încă din luna august a acelui an. După cum se arată în rechzitoriu, Doreață știa că Butte strânsese sume mari de bani din spălatul parbrizelor pe stradă. Mai departe, documentele Parchetului consemnează, și redăm în rezumat, sec:

„În 14 octombrie (1998 n.r.), în jurul orelor 21.00, Florin Mircea Doreață l-a omorât pe Willy Butte cu 22 de lovituri de cuțit aplicate în zona gâtului. Cadavrul lui Butte a fost înfășurat într-o pătură și cărat, cu sprjinul lui Vasile Doreață, până în pivnița Seminarului Teologic. Instantaneu, cei doi s-au hotărât să-l ucidă și pe colegul de cameră a lui Butte, pe Ghiță Cristel. Acesta a fost omorât tot de Florin Mireca Doreață, pe scările clopotniței, cu 23 de lovituri de cuțit, aplicate în spatele victimei.

Al doilea interviu după 13 ani

Descrierea de la începutul acestui reportaj a lui Florin Doreață este corespunzătoare anului 2008, când reporterul impact.ro a făcut prima dată un interviu cu acesta, la Penitenciarul Rahova, unde se afla în detenție și unde a stat până în 2009. Acum, după 13 ani, bărbatul este mai împlinit fizic, grizonat, vorba și gesturile, mai măsurate. Doar vioiciunea ochilor, neastîmpărul din priviri au rămas aceleași. De data aceasta, din cauza contextului pandemic și a măsurilor de restricție sanitară, interviul a avut loc la „vorbitor”, într-o încăpere din clădirea de la Poarta Penitenciarului Jilava. Un geam de plexiglas desparte reporterul de condamnat.

La interviu asistă Cristina Elena Cîrlan, purtătoarea de cuvânt a penitenciarului. Inițial Florin Doreață nu l-a recunoscut pe reporter, dar câteva elemente amintite de jurnalist de la primul interviu i-au reconectat imaginile. Doreață nu a uitat cele zece trabucuri pe care le-a primit atunci. Le-a împărțit, atunci, cu Tong, colegul de cameră, un chinez, și el condamnat pe viață, fiind implicat, împreună cu soția sa și alt conațional, în celebrul caz, de la începutul anilor ’90, „Geamantanul cu chinez”, când un chinez fusese măcelărit, înghesuit într-o valiză și aruncat în Lacul Tei. De atunci a și rămas în folclorul urban expresia, gluma macabră „Ce ai în valiză? Un chinez!”.

Doreață îmi spune, rapid, știrile legate de condamnații pe viață pe care îi știa reporterul impact.ro. „Tong, Tong Xian Lun, pe numele complet, s-a liberat. Știi ce e acum? E manager la un casino cu patroni chinezi, normal, din Colentina. Îți dai seama? S-a făcut băiat cuminte”. Și chicotește amuzat de situația împărtășită.

„Frații unguri, ăia de îi știi că au dat cu topoarele în stânga și în dreapta, într-o bătaie generală într-o cârciumă din Miercurea Ciuc, s-au liberat și ei. Ce poveste au ăștia! Acolo nu știi cine a omorât, dar ei, dacă nu știau o boabă românește, nu știau să citească în română și nici nu au avut avocați, au semnat tot ce le-au băgat procurorii sub nas! Așa i-au condamnat!

Multe nedreptăți, mulți închiși fără vină. De-ai ști!… Aaaa… Remus, îl știi și pe ăla. Era pictor, toată ziua umbla pe holurile pușcăriei cu tuburi de vopsea și pensule. Mai ținea și câte un tablou la subraț. S-a liberat, dar a făcut o agresiune sexuală. Ceva cu o fată… L-au băgat la loc. Nu-l mai scoate nimeni”.

Pe „cursă”, călător între penitenciare

„Cum ai plecat, și de ce, de la Rahova?” Florin Doreață se așează mai bine în scaunul cabinei, aruncă o privire purtătoarei de cuvânt a închisorii și începe să vrobească relaxat.

„Păi, în 2009, s-au schimbat regimurile pușcăriilor. Rahova s-a transformat în penitenciar cu regim deschis și semideschis, și după noua organizare, noi, cei cu pedepse pe viață, nu mai aveam ce să căutăm printre celelalte categorii de deținuți. Așa că ne-au mutat, ne-au dus la Giurgiu, unde închisoarea rămăsese cu regim de maximă siguranță. Am stat 7 ani acolo. Până în 2016.

Eu, pe parcurs, mi-am dat seama că daca rămân în sud, în închisorile din sudul țării, am șanse mici să fiu eliberat condiționat. Așa că am început să fac cereri să plec. Invocam mâncarea. Că nu-mi pria, că nu era pe gustul meu, că-mi făcea rău și nu asimilam. Eu nu mâncam, de exemplu carne de porc. Și la Girugiu mâncarea era mereu cam aceeași. Fasole, varză, cartofi, orez. Orez, cartofi, varză, fasole. Cu niște bucăți de carne de porc. Mi se acrise.

I-am exasperat pe ăștia și m-au pus pe cursă de am ajuns la Turnu Severin. Am stat maxim două luni acolo. Directorul a zis – «Eu nu vă mai țin aici!» Eram vreo trei din grupul de viețași. Am fost mutat la Bistrița. Aici m-au băgat în cameră de 22. Era nasol! Îți dai seama? Eu care fusesem obișnuit doi în cameră, 4-6 sau maxim 10, să nimeresc în buluceala aia. Aici m-am și bătut.

Păi, era iarnă. Frig, ger. Eu stăteam și fumam în cadrul ușii spre curte. Când vine un ungur și mă împinge cu putere. Mă întorc și îi bag una, de jos în sus, cu pumnul. Imediat au sărit vreo zece pe mine, dar am reușit să fug. Nu era de mine acolo. Am făcut cerere peste cerere să fiu mutat. Am plecat iar, după 6 luni. M-au mutat la Târgu Jiu. Aici am nimerit bine. Și ca număr în cameră, și condiții. Și deja mă gândeam serios la liberare. Să ies pe «condiționată». Trebuia să mai aștept să treacă ceva timp, să fac anii de reabilitare”.

„Frate-meu s-a liberat, mama a murit”

Florin Doreață îți amintește brusc de Vasile, fratele său, complice la dubla crimă, care fusese condamnat și el la 20 de închisoare. „Vasile s-a liberat acum vreo șase ani. E bine. E în Spania. S-a însurat cu o româncă ce lucra acolo. Are doi copii, are casă. Când m-oi libera, acolo mă duc. În Spania. Mi-a și promis cineva că mă ajută, cu casă, cu loc de muncă. Mă duc să muncesc pentru 1500 de Euro pe lună”.

Doreață închide ochii câteva secunde. Doar câteva secunde. E clar că are în minte imagini cu el, scene din viața de după gratii viitoare. Revine la ce s-a mai întâmplat în viața lui. „Mama a murit în 2016. Ea s-a îmbolnăvit atunci, când s-a întâmplat nenorocirea… când am greșit…”. Evită cuvintele „crimă”, „ucis”. Ani de zile a luptat cu amintirile. Și chiar spune. „Primii cinci ani a fost cumplit. Nu puteam să dorm. Îmi era somn, dar nu puteam să dorm. Abia după cinci ani am început să mă obișnuiesc. Acum… acum mă gândesc să fiu iar liber”.

Cu sora lui vorbește la telefon, prin procedura penitenciarului, din când în când. Cam odată pe lună, spune. „E măritată, are copii. Și știi ceva? Bărbatu-său, nimeni din familia lui de fapt, nici nu știe că ea are un frate la pușcărie! Iar de frate-meu ăla mai mic nu mai știu nimic. Ce-mi mai zice soră-mea. Are viața lui. Fiecare pe drumul lui”. Și lasă privirea, pentru o clipă, să zboare pe fereastră, pe deasupra copacilor din curtea închisorii.

Pantofar, operator IT, grădinar, creator de goblenuri

Florin Doreață nu a stat degeaba în penitenciarele prin care a umblat. Nu a zăcut în cameră. A muncit și a învățat meserii. Este pregătit să se angajeze și poate munci în multe domenii.

În primii ani de la Rahova făcea fluturi. Și căpătase chiar renume. A umplut pușcăria și personalul feminin, ca să nu mai vorbim de camera lui pe care o împărțea cu chinezul Tong, de fluturi făcuți din sârmă oțelită, din cabluri de accelerație – chiar și reporterul impact.ro ducându-i la vremea primului interviu, un mănunchi de astfel de cabluri.

Ca o paranteză, în anii aceia regulile erau mai permisive. Acum de exemplu, deși autorul acestui reportaj a solicitat să îi ducă una-alta condamnatului, acest lucru nu a fost permis. Noile reguli sunt mai stricte. Se poate aduce pachet, și ce poate conține acesta este prevăzut într-o listă trecută pe site-ul Administrației Naționale a Penitenciarelor. De exemplu, deținuții nu mai pot primi țigări, cafea sau ness ori apă sau sucuri.

Revenind la fluturi, Doreață făcea corpul și conturul aripilor din sârmă, care erau apoi acoperite cu bucăți de ciorapi lycra, prinse cu meșteșug, aripile fiind colorate cu gloss, cu carioci cu sclipici. Ani de zile, Doreață a făcut mii de astfel de fluturi. Apoi a trecut la lucruri serioase. S-a apucat, a învățat să facă pantofi. La Penitenciarul de la Girugiu, în mod organizat, la un atelier care produce în serie. Acum, după ani de zile ca pantofar, cu sute de perechi de pantofi confecționate, este deja mare meșter și poate face rapid, dacă are materialele care îi trebuie și sculele potrivite, orice model de pantof, cap-coadă.

Pe lângă meșteritul pantofilor, Doreață a făcut și grădinărit, fiind specialist în întreținerea și amenajarea parcurilor și grădinilor. Aici, la Jilava a lucrat, într-un atelier profesional din incintă, pentru o firmă de televizoare. A lucrat la asamblarea componentelor. În plus, a făcut și un curs IT, de ”operator de introducere de date”. Spune că este pregătit total pentru viața în libertate.

Florin Doreață s-a pocăit și a trecut la adventiști. A aderat la ritul Adventiștilor de ziua a șaptea. Recent a și fost botezat în această religie. Botezul a fost oficiat chiar în curtea Penitenciarului Jilava, într-o cadă adusă special de slujitori ai Bisericii Grant Nou, căreia îi aparține acum, biserică situată în zona Căii Griviței. A fost introdus în această comunitate religioasă de Ghenadi, un afacerist, și el adventist. „E prietenul meu. A zis că mă ajută când ies”. Atât spune despre acest misterios personaj. Despre Ghenadi. Atât și nimic mai mult.

Vis de liberare

Condamnatul pe viață, omul care a ucis oameni, cel care a lovit năpraznic cu cuțitul, de zeci de ori, în corpurile a doi tineri, el însuși fiind un tânăr la momentul odioasei fapte, Florin Doreață, speră să iasă din pușcărie până la sfârșitul acestui an. Are 23 de ani petrecuți după gratii. Florin Doreață a făcut, în urmă cu niște luni, cerere de eliberare condiționată. Comisia i-a dat o primă soluție: amânare cu șase luni a deciziei finale. A contestat în instanță și a obținut o reducere a amânării cu 8 zile.

Pare a fi un joc de șah, cu mutări șovăitoare. Condamnatul trebuie să aibă nervii tari. Este un război psihologic aici, care, interpretat într-o anumită cheie, pare a fi cinic din partea autorităților. Se știe că în perioada ultimă a executării unei condamnări la închisoare de durată, deținuții au tendința de a comite greșeli fatale. Greșeli care îi pot întoarce din poarta închisorii spre ieșire. Un pas greșit și totul se poate nărui. Răbdarea și păstrarea calmului sunt decisive în astfel de dramatice situații. Florin Doreață pare pregătit să treacă prin această încercare.

A ajuns în iad, a trecut peste niște ani de purgatoriu. Acum caută ieșirea la lumină. A cerut iertare, și-a cerut lui însuși iertare, a strâns din dinți și și-a tras sufletul și trupul spre lumină. Întrevede lumina prin ziduri și speră să pășească cu totul în ea.

Urmăriți Impact.ro și pe