Vești proaste pentru bucureșteni, metroul ar urma să se scumpească. ”E o opțiune”. Cu cât poate crește prețul călătoriei

Stan Filon 05.03.2021, 15:46
Vești proaste pentru bucureșteni, metroul ar urma să se scumpească. ”E o opțiune”. Cu cât poate crește prețul călătoriei

Românii ar putea primi încă o veste proastă, iar aceasta vine tot de la reprezentanții Guvernului! După scumpirile la carburanți, energie electrică și alimente de la începutul anului, bucureștenii ar putea să scoată mai mulți bani din buzunar, dacă vor merge cu metroul.

Cu cât ar putea să se scumpească călătoria cu metroul

Așadar, prețul unei cartele cu două călătorii ar putea să crească. Cel care s-a gândit la acest lucru este chiar ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, care spune că Metrorex ar încasa 50 de milioane de lei în plus, din scumpirea cartelelor e călătorie.

Reprezentantul guvernului spune că prețurile carteelor de metrou nu s-au mai scumpit de 5 ani, așa că ar fi timpul ca prețul să se ajusteze măcar cu nivelul inflației. Oficialul spune însă că este doar o ”opțiune”, pe care urmează s-o prezinte noii conduceri a Metrorex.

Cu cat ar putea sa se scumpeasca calatoria cu metroul
Cu cat ar putea sa se scumpeasca calatoria cu metroul

Ministrul Transporturilor a venit cu ideea majorării de preț

”Este o opțiune. Nu am avut această discuție. Aștept să se instaleze noua conducere. Dar de 5-6 ani nu a mai crescut tariful. Pe partea de venituri – se poate umbla și acolo, dacă facem comparație cu alte capitale din zonă”, a spus Drulă la Digi24.

”Trebuie să avem un pic grijă, pentru că suntem și în pandemie și oamenii au o oarecare teamă de mijloacele de transport în comun, dar există o flexibilitate în momentul în care de 5 ani, numai dacă ne uităm la inflație, ar trebui măcar o ajustare în zona asta”, a adăugat el.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Ministrul spune că acest lucru ar putea ajuta bugetul companiei, dar nu va umple găurile. ”La o creștere de 20% pe zona tarifară, în medie, că nu trebuie să crească la fel titlul de două călătorii cu abonamentul, se pot aduce undeva la 50 de milioane de lei în plus pe an, ceea ce ajută pe partea de venituri”, a spus Drulă.

Ministrul Transporturilor este de părere că metroul nu s-ar putea susține financiar doar din vânzarea cartelelor de călătorie. ”În 2016 se susținea 60%, ceea ce e într-o zonă sănătoasă, 70% ar fi fost și mai bine, și acum s-a prăbușit la 30%, ceea ce e nesustenabil”, a adăugat el.

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...