Vestea dimineții pentru milioane de pensionari: cu cât se majorează pensiile în România, e oficial

Gabriel Peneș 28.09.2022, 09:36
Vestea dimineții pentru milioane de pensionari: cu cât se majorează pensiile în România, e oficial

Vestea dimineții pentru milioane de pensionari. De ceva vreme, guvernanții îi țin cu sufletul la gură la cei aflați la vârsta la care s-au retras din câmpul muncii în privința procentului cu care se vor mări pensiile în 2023. Mai mulși demnitari au înaintat diferite variante, dar premierul Nicolae Ciucă a anunțat ce se va întâmpla cu banii așteptați de atâția pensionari.

Vestea dimineții pentru milioane de pensionari

Mărirea pensiilor este un subiect „fierbinte” aflat pe masa de lucru a guvernului. În ultima perioadă, mai mulți miniștri au vorbit despre acest aspect. Prima variantă care a fost luată în calcul de Executiv se referă la o creștere de doar 5%, deși ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, declara la începutul lunii septembrie că există spațiu pentru o creștere a pensiilor, dar s-a ferit să înainteze un procent.

Marius Budăi, ministrul Muncii, a declarat din partea PSD că va exista o creștere de cel puțin 10%. „Vă spun foarte clar, că de la 1 ianuarie 2023 (cresc pensiile – n.red.). În termenul cel mai scurt se va decide (cu ce procent vor fi majorate pensiile – n.red.) și vom face anunțul. PSD a cerut minimum 10%, cu aplicabilitate imediată.

Noi vrem să discutăm transparent, pe bază de cifre, am venit cu cifrele în coaliție, după propunerea pe care am făcut-o în numele PSD, m-am bucurat că la unul dintre evenimentele de la Curtea de Conturi, președintele Marcel Ciolacu și premierul a spus că pensiile trebuie să crească. Decizia de la 1 ianuarie e luată. În discuțiile interne din partid s-a spus că e impetuos necesar (ca procentul de majorare să fie comunicat – n.red.) chiar înainte de a avea construcția bugetului de stat pe care o vom trimite în Parlament la dezbatere și așa cred că va fi”, a spus Marius Budăi, pentru România TV.

Cu cât se majorează pensiile în România, e oficial

Marți a venit rândul ca însuși prim-ministrul Nicolae Ciucă să vorbească pe această temă. Premierul a insistat pe faptul că își păstrează „partea de responsabilitate” în privina unui anunț pe acest subiect pentru că „nu trebuie să se transmită către oameni pentru a le crea aşteptări, şi aşa sunt destul de necăjiţi”. Șeful guvernului nu a oferit un procent exact pentru viitoarea mărire a pensiilor, dar a anunțat procente cu două cifre, de la 10, la 11 și chiar 15%.

„Tocmai aici apare partea care nu trebuie să se transmită către oameni pentru a le crea aşteptări, pentru că şi aşa sunt destul de necăjiţi, şi aşa au problemele pe care le ştim cu toţii. Eu îmi păstrez partea de responsabilitate. Îmi doresc foarte mult, ca prim-ministru, şi nu cred că există cineva care să nu-şi dorească să poată să acopere această rată a inflaţiei prin asigurarea de venituri suplimentare pensionarilor, tuturor celor care au viaţă activă şi lucrează într-un domeniu sau altul, cetăţenilor vulnerabili. Acum, în momentul de faţă, avem ipoteze, sunt ipoteze de la 10% la 15%, la 11%”, a declarat Nicolae Ciucă la Antena 3, când a fost întrebat cu cât vor crește pensiile românilor.

 

Recomandare Video Impact.ro
Urmăriți Impact.ro și pe
Gabriel Peneș
- Născut în 1966, absolvent de Istorie, lucrez în presă din 1996       -    Redactor, playtech.ro, 23.06.2021 -       -     Redactor, playsport.ro, 16.01. 2021 - 03.06....