Actorul Johnny Depp a pierdut luni bătălia cu tabloidul britanic The Sun și instanța a decis că articolul scris în 2018 de publicația britanică a fost bazat pe fapte reale. Așadar, starul de la Hollywood chiar și-a bătut pe-atunci soția, pe actrița americană Amber Heard.
Avocații tabloidului britanic au reușit să aducă probe în instanță care i-au făcut pe magistrați să decidă că aceste probe sunt „substanţial adevărate”, potrivit Reuters.
Actorul Johny Depp, în vârstă de 57 de ani, faimos pentru rolurile din filme precum „Pirates of the Caribbean” şi „Edward Scissorhands”, a dat în judecată News Group Newspapers, editorul pentru The Sun, şi pe unul dintre jurnalişti, Dan Wootton, din cauză că într-un articol din 2018 a afirmat că actorul a fost violent cu fosta sa soţie, actriţa Amber Heard, în vârstă de 34 de ani.
Starul de la Hollywood a fost prezent la Înalta Curte din Londra, la fel şi fosta lui soţie, actriţa Amber Heard, care a prezentat acuzaţiile aduse lui ce stau la baza apărării publicaţiei deţinute de miliardarul Rupert Murdoch.
Johnny Depp a acţionat-o în judecată pe fosta soţie şi în statul Virginia, cerându-i 50 de milioane de dolari, după ce ea a scris un editorial în Washington Post în care îl acuză de violenţă.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Johnny Depp şi Amber Heard s-au cunoscut pe platourile de filmare ale comediei “The Rum Diary” în 2011 şi s-au căsătorit în 2015. În 2016, Amber Heard a obţinut un ordin de restricţie împotriva lui Johnny Depp şi l-a acuzat de abuzuri “fizice şi psihologice”, însă starul hollywoodian a negat acuzaţiile.
Cei doi artişti au divorţat în 2017, iar Amber Heard a obținut în urma divorțului suma fabuloasă de 7 miliarde de dolari. Actrița a donat însă întreaga sumă obţinută în urma divorţului unor organizaţii de caritate.