Veste proastă pentru turiștii români care și-au plănuit vacanța în Spania. Ryanair anunță greve săptămânale până în ianuarie

Elena Avramescu 28.07.2022, 10:54
Veste proastă pentru turiștii români care și-au plănuit vacanța în Spania. Ryanair anunță greve săptămânale până în ianuarie

Problemele cauzate de companiile aeriene par să nu aibă final, iar Ryanair este unul dintre cele mai bune exemple. Călătorii din toată lumea sunt afectați de grevele pornite de angajații companiilor aeriene, nemulțumiți de salarii dar și de condițiile de muncă. Printre cei mai afectați sunt angajații Ryanair, astfel că au luat o decizie radicală.

Personalul Ryanair din Spania a anunțat greve până în ianuarie

Prin urmare, membrii sindicatului spaniol al personalului navigant au decis să facă mai multe greve săptămânal, de luni până joi, până în luna ianuarie a anului următor, cu scopul de a căpăta salarii mai mari şi condiţii de muncă mai bune decât cele actuale. Cel care a furnizat aceste informații a fost un lider al sindicatului USO într-un comunicat de miercuri.

Mai precis, două sindicate ale echipajelor de cabină Ryanair, Unión Sindical Obrera (USO) și Sitcpla, au anunțat proteste care vor dura nu mai puțin de 5 luni, de pe 8 august și până pe 7 ianuarie 2023, spre teroarea turiștilor, mai ales că Spania este una dintre cele mai căutate țări de vacanțp, indiferent de sezon, prin prisma climei favorabile dar și a locurilor uimitoare și a peisajelor de vis.

Se pare că angajașii sindicatelor își doresc reintegrarea imediată a celor 11 muncitori concediați pentru grevă în luna iulie. În plus, vor și stoparea procedurilor disciplinare împotriva a aproape 100 de lucrători care au luat parte la proteste.

„Observam aproape zilnic un filtru de concedieri. Săptămâna trecută s-a întâmplat cu al zecelea muncitor și ieri  a fost concediat un alt coleg din Barcelona, care a fost în companie timp de 12 ani”, a declarat Lidia Aransanz, lider al secţiei Ryanair a USO.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Cu toate că este o situație dificilă și extrem de delicată, compania Ryanair refuză să stea de vorbă cu sindicatele.

„Ei folosesc acest lucru ca o modalitate de a intimida forța de muncă”, a spus un purtător de cuvânt al sindicatului.

Ryanair anunta greve saptamanale pana in ianuarie
Aeroportul El Prat, Barcelona

Până în prezent, cele 18 zile de greve de la începutul verii au produs 310 de anulări și 3.455 de întârzieri la 10 baze Ryanair din Spania, iar cele mai afectate aeroporturi au fost și rămân în continuare Madrid-Barajas, Barcelona, Malaga, Alicante, Sevilla și Palma de Mallorca.

Angajații cer aplicarea legislației spaniole a muncii privind pauzele de odihnă și implementarea celor 14 sărbători legale pe care le au muncitorii spanioli, în locul celor nouă pe care compania le oferă, precum și încetarea subcontractării prin intermediul agențiilor de ocupare a forței de muncă, precum Workforce și Crewlink, în conformitate cu legislația irlandeză.

Și salariul a fost un motiv principal care a dus la nemulțumiri, aceștia solicitând o creștere substanțială pentru a le aduce salariile la nivelurile de dinainte de pandemie.

CEO-ul Ryanair Eddie Wilson, a ținut să-i asigure pe pasageri că „impactul grevei este minim, afectează mai mult reputația Spaniei. Membrii echipajului de zbor primesc sprijinul pasagerilor, le înțeleg motivele, chiar dacă este un lucru îngrozitor să le anuleze zborul”. Însă muncitorii dezmit aceste lucruri.

Ryanair spune că nu a calculat numărul de anulări și crede că doar 1% din zborurile programate au fost afectate. Cu toate acestea, sindicatele spun că până în ziua de azi au fost 9anulări și 42 de întârzieri, iar cele mai afectate aeroporturi au fost Barcelona-El Prat, Madrid și Malaga, tranzitate foarte des de români, mai ales în această perioadă.

Urmăriți Impact.ro și pe
Elena Avramescu
Este redactor Impact.ro. Absolventă a Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu” din Buzău, precum şi a Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion din Bucureşti, Elena Avramescu...