Veste nouă despre programul Rabla pentru electrocasnice. Ce a declarat premierul Florin Cîțu

Iancu Andreea 07.01.2021, 14:26
Veste nouă despre programul Rabla pentru electrocasnice. Ce a declarat premierul Florin Cîțu

Românii care așteaptă să își reînnoiască televizorul, frigiderul sau laptopul au primit o veste nouă din partea lui Florin Cîțu. Premierul României a anunțat când va reveni programul Rabla pentru electrocasnice în cursul acestui an. Află care sunt produsele pe care le poți achiziționa prin intermediul voucherelor de la stat și ce condiții trebuie să îndeplinești.

Când ar putea începe programul Rabla pentru electrocasnice

Programul Rabla pentru electrocasnice a început cu stângul în anul ce tocmai a trecut. Astfel, deși proiectul ar fi trebuit să debuteze de la 15 decembrie, românii au fost nevoiți să mai aștepte după ce acesta a fost amânat. Motivele care au fost exprimate de către autorități la acel moment au vizat securitatea cibernetică și anumite tentative de fraudă. Totuși, programul urmează să fie reluat în cursul anului 2021, după cum a anunțat premierul Florin Cîțu.

Pentru ca românii să beneficieze de voucherele oferite de stat trebuie să aștepte aprobarea bugetului. Pentru că programul este derulat de Administrația Fondului pentru Mediu, Rabla pentru electrocasnice va fi inclusă în bugetul Ministerului Mediului. Astfel, proiectul de buget urmează să fie prezentat în Parlament, însă acest lucru se va întâmpla abia pe 4 februarie, conform unui anunț făcut de către Primul Ministru Cîțu. Totuși, conform legii în vigoare, proiectul de buget trebuie depus în Parlament în cel mult 20 de zile de la învestirea Guvernului, iar Cabinetul Cîțu a fost învestit la 23 decembrie 2020.

Românii mai au de așteptat pentru voucherele pentru electrocasnice
Românii mai au de așteptat pentru voucherele pentru electrocasnice

Care sunt electrocasnicele care intră în programul Rabla 2021. Ce condiții trebuie să îndeplinești

Anul acest vine totuși și cu o veste bună. Lista electrocasnicelor din cadrul programului Rabla 2021 a fost extinsă. Astfel, românii vor putea să își reînnoiască echipamentele din casă precum: mașini de spălat rufe, mașini de spălat vase, aparate de aer condiționat, inclusiv portabile, frigidere sau combine frigorifice, televizoare, uscătoare de rufe, aspiratoare, laptopuri și tablete. Până când programul Rabla va reveni, puteți analiza lista cu opțiuni.

Pentru a beneficia de banii de la stat este nevoie să accesezi o aplicație online, aceștia fiind primiți ulterior sub forma unui voucher. Aceste vouchere pot fi utilizate apoi în cadrul magazinelor înscrise în program și vor constitui o reducere la prețul total de achiziție al respectivului aparat electrocasnic. Totodată, se respectă principiul prin care fiecare cumpărător va oferi în schimbul celui achiziționat nou, un alt echipament electrocasnic vechi din aceeași categorie. Proiectul încearcă astfel micșorarea gradului de poluare cauzat de aparatele casnice din categoria electrocasnicelor.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI