Veste mare pentru românii care merg pe litoral. Vor plăti mai puțini bani în aceste stațiuni

Stan Filon 14.07.2022, 19:51
Veste mare pentru românii care merg pe litoral. Vor plăti mai puțini bani în aceste stațiuni

Veste mare pentru românii care merg la mare! Situația pe litoral nu este tocmai roz, iar hotelierii se plâng că numărul turiștilor a scăzut, față de alți ani. Patronii de restaurante au sesizat și ei că sunt mult mai puțini turiști decât în sezoanele trecute, alungați în stațiunile de peste hotare de prețurile din ce în ce mai mari, dar poate și de taxele de parcare. Ei bine, în aceste condiții, administrațiile locale din mai multe stațiuni au decis să scoată taxa de parcare, care dă bătăi de cap turiștilor.

Veste mare pentru românii care merg la mare

Așadar, sejurul la mare se va ieftini puțin, după ce reprezentanții stațiunilor din sudul litoralului au anunțat că vor să renunțe la taxa de parcare. Primăria Mangalia a anunțat joi, printr-un comunicat de presă, că s-a adoptat un proiect de hotărâre, iniţiat de primarul Cristian Radu, care vizează suspendarea plăţii tarifului pentru utilizarea locurilor de parcare amenajate în oraş şi staţiunile turistice Saturn, Venus, Cap Aurora, Jupiter şi Neptun-Olimp, până la sfârşitul sezonului estival. Parcarea în staţiunile respective costa trei lei pe oră pentru autoturisme, cinci lei pe oră pentru autoutilitare, tariful pe zi fiind de 15 lei pentru orice tip de autovehicul.

„Am luat această decizie, pentru a impulsiona sezonul turistic şi pentru a încuraja cât mai mulţi turişti să petreacă vacanţele în staţiunile Mangaliei, fără a mai avea grija de a plăti locul de parcare, indiferent unde aleg să lase maşina, în parcările publice din oraş şi staţiuni”, a declarat primarul Cristian Radu.

Veste mare pentru romanii care merg la mare. Vor plati mai putini bani in aceste statiuni
Veste mare pentru romanii care merg la mare. Vor plati mai putini bani in aceste statiuni

Dispare taxa de parcare în mai multe stațiuni

În plus, primarul a mai anunţat că va propune celorlalţi primari ai localităţilor cu ieşire la mare să facă o adresă comună către Parlamentul României, prin care să solicite modificarea legislaţiei în vigoare, în sensul transferării sectoarelor de plajă în administrarea unităţilor administrativ-teritoriale.

„Voi propune colegilor primari să facem front comun pentru a cere Parlamentului modificarea legislaţiei specifice privind administrarea plajelor, astfel încât acestea să fie preluate de Primării şi date ulterior în folosinţă hotelierilor, în condiţiile legii. Nu este normal ca turistul să plătească pentru folosirea unui şezlog sau pentru a putea pune un cearşaf pe nisip. De aceea, singura soluţie este ca plajele să ajungă direct la hotelieri, care să ofere gratuit şezlonguri turiştilor”, a adăugat primarul Mangaliei.

În stațiunea Mamaia se pare că taxa de parcare va rămâne, chiar dacă dă bătăi de cap tuturor turiștilor, care sunt nevoiți să plătească printr-un mesaj pe telefon parcarea. O zi de parcare costă în acest moment în stațiunea Mamaia aproape 100 de lei pe zi, iar cei care nu plătesc parcarea se trezesc cu amenzi de 500 de lei. Au fost cazuri când pentru un singur minut depășit șoferii au primit 500 de lei amendă.

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...