Veste importantă pentru toți șoferii din România. Decizia luată de Uniunea Europeană

Mirabela Vasile 15.09.2020, 08:01
Veste importantă pentru toți șoferii din România. Decizia luată de Uniunea Europeană

Uniunea Europeană vine cu un plan surprinzător de tăiere a emisiilor, chiar pe parcursul acestei săptămâni. Acesta va afecta toate sectoarele economice. De asemenea, se vor impune modificări asupra stitului de viață și vor fi reguli mai dure pentru cele mai multe dinte industrii. Producătorii de automobile din Europa trebuie să se gândească serios la impunerea unor standarde mai dure privind poluarea. Și aici ne referim la motoarele de combustie, care ar putea deveni piese de muzeu. De altfel, scopul este reducerea poluării până în 2030.

Ce se va întâmpla cu energia pînă în 2030

Astfel, energia se va transforma într-un fenomen curat. Iar asta doar cu un necesar de 350 de miliarde de euro în decursul unui an. În acești bani constau investițiile alocate producției și infrastructurii Uniunii Europene. Pentru ca tăierea gazelor cu efect să fie un obiectiv bine atins, oamenii vor fi sfătuiți să mănânce mai puțină carne.

De altfel, se dorește micșorarea emisiilor cu 55% față de nivelurile din 1990. Acest lucru va obliga constructorii să fie mult mai eficienți energetic. Totul stă scris într-un proiect al Comisiei Europene, potrivit Bloomberg.

Sursa foto: Pixabay.com
Sursa foto: Pixabay.com

Costul poluării, în cazul firmelor, se află deja la niveluri record. Astfel, acestea ar trebui să se mărească în funcție ce piața de carbon a Uniunii Europene se întărește.

Scopul proiectului pe o perioadă de până la 2030 e ca emisiile să fie tăiate cu până la 40%.

“Atingerea unei ținte de reduceri a emisiilor cu 55% va fi o provocare semnificativă pentru investițiile europene în sectoarele industriilor, serviciilor, energiei și de transport”, a precizat Comisia Europeană în documentul politic. “Însă, randamentul investițiilor de la îndeplinirea acestei provocări reprezintă nu mai puțin de abilitatea ca afacerile UE să fie competitive iar cetățenii noștri să prospere”, a adăugat instituția.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Mașinile, pregătite să nu mai polueze

Pandemia de coronavirus a pus în lumină vulnerabilitatea europeană față de lanțurile de aprovizionare globale și importuri. De aceea, s-a acordat un avânt suplimentar la inițiativele care au ca scop crearea unei Europe mai reziliente.

Astfel, prin susținerea energiei regenerabile, scopul climatic ar trebui să diminueze factura Uniunii Europene pentru importurile de combustibil. De aceea, va fi o scădere de 100 de miliarde de euro în perioada 2021-2030 și până la 3 trilioane de euro până în 2050.

Un lucru important de știut este că mașinile cu motoare cu combustie vor trebui să fie înlocuite gradual. În locul lor vor fi mașini cu zero emisii. De asemenea, până în iunie 2021, Uniunea Europeană va propune standarde mai stricte privind emisiile de dioxid de carbon ale mașinilor și dubelor.

Urmăriți Impact.ro și pe