Veste excelentă pentru români odată cu deschiderea teraselor. Ce se va întâmpla atunci când vom plăti nota

Andrei Cezar 01.06.2020, 13:23

Veste bună pentru români odată cu redeschiderea teraselor. Nota de plată pe care o vom achita va fi mai mică. Este convingerea președintelui Organizaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA), Daniel Mischie.

Nota de plată la terase va fi mai mică

Într-o notă optimistă, Daniel Mischie consideră că nu vor fi foarte multe schimbări față de perioada de dinainte de pandemie. Clienții vor trebui să respecte câteva măsuri de prevenire a răspândirii virusului. În plus, președintele HORA consideră că oamenii vor avea de câștigat, dat fiind faptul că prețurile produselor servite la terase vor scădea.

„Sunt convins că notele de plată la restaurant vor fi mai mici decât în trecut şi operatorii de restaurante, practic, în perioada următoare nu vor pune presiune pe preţuri. (…) Nu se vor schimba foarte multe lucruri (după redeschiderea teraselor n.r.).

Sunt câteva lucruri care caracterizează parteneriatul dintre autorităţi, clienţi şi operatorii de restaurante. În momentul în care veţi veni la terasă va trebui să faceţi o rezervare. Şi înainte restaurantele aveau un sistem de rezervări şi va trebui, practic, să ne daţi numele dvs. şi numărul de telefon. Acest lucru va fi necesar pentru atunci când în situaţia unei analize epidemiologice să putem să vă contactăm să vă ţinem la curent cu ce se întâmplă.”, a declarat Mischie la Digi 24.

Potrivit președintelui HORA, familiile cu mai mult de 4 membri vor fi lăsați să stea la aceeași masă.

Mai departe, în situaţia în care sunteţi membri ai aceleiaşi familii puteţi sta oricât de mulţi la aceeaşi masă. În situaţia în care nu sunteţi membri ai aceleiaşi familii numărul este limitat la maxim 4 persoane. Distanţa dintre mese trebuie să fie de 2 metri, iar numărul de mese va fi diminuat cu 50%”, a mai spus Daniel Mischie.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]
Veste excelentă pentru români odată cu deschiderea teraselor. Ce se va întâmpla atunci când vom plăti nota
Veste excelentă pentru români odată cu deschiderea teraselor. Ce se va întâmpla atunci când vom plăti nota

Se redeschid restaurnatele din 15 iunie?

În aceste condiții, el a mai menționat că este optimist pentru perioada următoarea și speră ca din 15 iunie să se redeschidă și restaurantele.

„Din punct de vedere al ospătarilor, aceştia vor purta măşti şi mănuşi (…) Fiecărui angajat i se va lua temperatura la intrarea în tură. Turele au fost programate cu ore de începe diferite şi fiecare dintre colegii mei a fost instruit din punct de vedere a ceea ce înseamnă Covid şi măsurile care trebuie luate în acest sens.

Președintele HORA a mai declarat că angajații teraselor vor avea perioade bine stabilite în care să se spele pe mâini și să dezinfecteze toate supragfețele de lucru.

”Această industrie a avut întotdeauna ca principală grijă protecţia alimentară. Acum sunt câteva măsuri în plus pe care cei care lucrează în această industrie, adică 400.000 de oameni, le vor lua pentru a putea funcţiona aceste restaurante (..) Sperăm ca, în cele două săptămâni care urmează, lucrurile să evolueze atât de bine încât pe data de 15 iunie să putem să vă anunţăm că aceste reguli vor fi valabile şi în restaurant şi că din 1 iulie, practic, că nu mai avem restricţii”, a mai afirmat Daniel Mishcie.

Urmăriți Impact.ro și pe