Lucrările de reabilitare a Drumului Judeţean 714 Glod – Sanatoriul Moroieni – Padina din Munţii Bucegi au fost demarate în cursul zilei de luni, 9 august. Drumul a fost grav afectat de viiturile care au avut loc în urmă cu trei săptămâni.
Astfel că echipele de la Lucrări Drumuri şi Poduri, din subordinea Consiliului Judeţean Dâmboviţa, au început să degaje asfaltul rupt de pe cei 240 de metri de drum iar în aceste momente curăță albia râului Ialomiţa de materialul lemnos adus de ape. DJ714 este vital pentru turismul dâmboviţean, asigurând accesul spre platoul Peştera-Padina, pe partea stângă a Lacului Bolboci.
Din păcate, sprijinul Guvernului încă se lasă aşteptat, deşi zona montană dâmboviţeană este de interes naţional. Sperăm ca pe parcursul execuţiei lucrărilor de refacere a DJ714, Executivul să contribuie cu sumele necesare finalizării cât mai rapide a acestui drum.
Efortul financiar depăşeşte cu mult posibilităţile judeţului, astfel că suportul autorităţilor centrale este obligatoriu, mai ales că Dâmboviţa nu a primit niciun ban pentru remedierea daunelor produse de calamităţi, aşa cum au primit alte 17 judeţe din ţară, a spus preşedintele CJ Dâmboviţa, Corneliu Ştefan.

Se pare că ploile abundente au distrus DJ 714 pe o suprafaţă de 200 de metri liniari şi au adus de pe versanţi sute de buşteni care au reușit să blocheze accesul în zona Zănoaga.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]În primă fază, trebuie reparate apărările de mal şi racordurile pod-rampă care au fost avariate de aluvinile şi materialul lemnos aduse de ape, iar zidurile de rambleu din piatră, trebuie consolidate prin refacerea fundaţiilor, a mai spus preşedintele CJ Dâmboviţa, Corneliu Ştefan.