Au construit imperii de milioane sau miliarde de dolari, dar nu vor să-și răsfețe copiii. De aceea, bogații lumii preferă să doneneze banii unor organizații de caritate, decât să îi lase moștenire odraslelor, deoarece, consideră aceștia nu vor avea niciun beneficiu dacă știu că vor moșteni o sumă imensă de bani.
Se spune că banii nu sunt totul în viață, dar cine îi are la momentul potrivit își poate construi un viitor așa cum visează. Cei mai mulți dintre miliardarii lumii au început de jos și au acumulat averi din care ar putea trăi câteva generații după ei.
Totuși, câteva personalități extrem de bogate din toată lumea consideră că este o greșeală să lase moștenire copiilor averile agonisite de-a lungul vieții. Printre vedetele care au decis să îşi dezmoştenească odraslele sunt Billie Gates, Jackie Chan, Shaquille O’Neal dar şi alte staruri.
Cu o avere personală estimată la peste 78 de miliarde de dolari, fondatorul Microsoft, Bill Gates, în vârstă de 68 de ani, vrea să-și lase toată averea oamenilor săraci, dar și organizațiilor de caritate. Dar, totuși, și cei trei copii ai săi, Jennifer, Rory și Phoebe se vor alege cu ceva, câte șapte milioane de dolari fiecare în cont.
Expert în arte marţiale, Jackie Chan este unul dintre cei mai bogaţi actori, cu o avere estimată la 370 mil.dolari. În calitate de ambasador UNICEF, acesta face anual donaţii importante pentru zonele defavorizate, dar refuză să îşi răsfețe copiii, pe fiica Etta şi mai ales pe fiul Jaycee cu bani. „Dacă va fi capabil, va produce proprii bani, dacă nu, atunci îmi va cheltui mie banii“, a spus actorul.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Miliardarul american Warren Buffet, în vârstă de 93 de ani, nu dorește să lase moștenire toată averea sa imensă, 104 miliarde de dolari, odraslelor sale. Acesta a donat deja peste 45 de miliarde de dolari, în mare parte Fundației Gates și fundațiilor copiilor săi,
„Nu există niciun motiv ca viitoarele generații Buffett să conducă companii doar pentru că sunt descendenții mei. Unde este dreptatea în asta? O persoană foarte bogată trebuie să lase suficient pentru ca copiii săi să facă ce vor, dar nu suficient pentru ca ei să nu facă nimic”, a spus miliardarul.
Ashton Kutcher și soția sa, Mila Kunis, nu plănuiesc să le lase averea celor doi copii, Wyatt și Dimitri. Aceștia au adunat 260 milioane de dolari, dar consideră că cei doi copii vor trebui să îşi croiască singuri drumul în viaţă. „Nu o să le deschid niciun cont în bancă, dar dacă vor vrea să înceapă o afacere şi vin la mine cu un plan bun, sunt dispus să investesc“, declara Ashton Kutcher, în timp ce soția sa a spus că „nu vrem să creştem nişte nenorociţi, e plină lumea de nenorociţi“.
Fostul star american al baschetului Shaquille O’Neal a spus că nu va lăsa moștenire averea de 400 de milioane de dolari copiilor săi. El este de părere că urmași săi trebuie să muncească pentru a beneficia de avere. „Există o regulă: educația. A avea o diplomă de bacalaureat un master este fundamentul. Și dacă vrei să investesc într-una dintre companiile tale, atunci va trebui să mi-o prezinți, dar nu voi da nimic gratuit”, a spus Shaquille.
Celebrul MasterChef şi-a tăiat copiii din testament. Gordon Ramsay şi soţia lui, Tana, au împreună cinci copii şi nu au de gând să îi răsfeţe deloc, așa că nu le lasă averea de 220 mil. dolari în întregime. „Vor primi câte 25% avans la apartament, dar diferenţa trebuie să şi-o plătească singuri“.