Varza a la Cluj, cea simplă rețetă. E absolut delicioasă

Ana Anitoiu / 28.09.2020, 12:39
Varza a la Cluj, cea simplă rețetă. E absolut delicioasă

Cea mai simplă rețetă pentru varză a la Cluj include doar câteva ingrediente și se pregătește repede. Gustos și sățios, acest fel de mâncare este o alegere excelentă, mai ales în sezonul rece.

Cea mai simplă rețetă pentru varză a la Cluj. Ingrediente

  • 500 g carne tocată, amestec de vită și porc
  • 150 g orez
  • 100 ml bulion de roșii
  • 100 g smântână
  • 2 cepe
  • ulei
  • sare, piper
  • 750 g varză murată tăiată mărunt

Varza a la Cluj este un fel de mâncare specific zonei Ardealului și se poate pregăti în doar 50 de minute.

Varza a la Cluj, cea simplă rețetă. E absolut delicioasă

Cea mai simplă rețetă pentru varză a la Cluj. Mod de pregătire

Primul pas în rețeta simplă de varza a la Cluj este fierberea orezului, în apă cu puțină sare. După aceea, se toacă varza mărunt.

Apoi, se taie mărunt ceapa și se călește în puțin ulei. Atunci când ceapa începe să aibă un aspect sticlos, se adaugă peste ea carnea tocată. Urmează condimentarea cu sare și piper, după gust.

Începe asamblarea! Se ia o tavă de cuptor sau o altă tavă încăpătoare și se acoperă fundul acesteia cu un strat de varză tocată. Apoi, se adaugă un strat de orez fiert și un strat de carne tocată. Urmează încă un strat de orez și încă unul de varză.

Când varza a la Cluj este gata „asamblată” în tavă, se toarnă deasupra bulionul. Se dă la cuptor pentru o jumătate de oră.

Vezi și: Cum se pune corect varza la murat. Trucul ca să-ți iasă perfect

Apoi, tava cu varza a la Cluj se scoate din cuptor și se toarnă deasupra smântâna. Se mai dă la cuptor pentru 10 minute.

Varza a la Cluj se lasă la răcit puțin și se servește ca atare sau lângă pâine proaspătă ori mămăligă.

Ce beneficii are varza murată pentru organism

Varza murată în saramură este plină de vitamine, acid folic, minerale, antioxidanți și are numeroase beneficii pentru organism.

Unul dintre beneficii este acela că varza murată îmbunătățește digestia și curăță intestinele. De aceea, este extrem de nimerită lângă mâncărurile grele din sezonul rece.

Varza murată luptă împotriva apariției cancerului, deoarece antioxidanții pe care îi conține previn nitrozaminele ce rezultă din digerarea preparatelor din carne. În plus, acest aliment previne oxidarea grăsimilor alimentare.

De asemenea, varza murată împiedică formarea plăcilor ateromice, deoarece scade colesterolul rău. Atfel, previne bolile cardiovasculare.

Totodată, varza murată întărește sistemul imunitar, sistemul nervos și sistemul musular, prin vitaminele și mineralele pe care le conține.

Varza murată este și un aliat al frumuseții. Stimulează detoxifierea, încetinind îmbătrânirea, și contribuie la întreținerea tenului, sănătăți părului și la întărirea unghiilor.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI