Varianta Delta, înlocuită de Omicron. Raed Arafat: “Faptul că s-a răspândit şi la animale sălbatice nu este un semn bun”

Cătălina Burghelea 03.12.2021, 06:51
Varianta Delta, înlocuită de Omicron. Raed Arafat: “Faptul că s-a răspândit şi la animale sălbatice nu este un semn bun”

Varianta Delta, care este predominantă în lume, va fi înlocuită de noua tulpină Omicron, despre care se crede că a apărut în Africa de Sud.  Anunțul a fost făcut de secretarul de stat în MAI, Raed Arafat. Această afirmație este susținută și de alți oficiali europeni, care deja și-au arătat îngrijorarea cu privire la apariția unor noi mutații.

Tulpina Omicron o va înlocui pe Delta

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a declarat, joi seară, că varianta Omicron a noului coronavirus va înlocui cel mai probabil tulpina Delta. Medicul a vertizat că poate avea și alte mutații îngrijorătoare.

„Cu cât această variantă începe să se răspândească mai repede, la un moment aşa cum varianta Delta a înlocuit varianta precedentă ei, varianta Omicron va înlocui varianta Delta şi va deveni cea predominantă”, a declarat Raed Arafat, joi seară, la Antena 3.

„Oamenii trebuie să înţeleagă că situaţia este una destul de serioasă şi că trebuie respectate unele reguli”, a mai spus șeful DSU.

Anunțul făcut de Raed Arafat

Măsurile anti-Covid cele mai importante rămân vaccinarea şi testarea, este de părere Raed Arafat. Afirmația sa este susținută de observațiile medicilor și de cercetările pe care le fac specialiștii.

„Toate informațiile arată că începem să culegem date științifice despre varianta Omicron și încep observațiile medicilor și cercetările pe care le fac într-o perioadă relativ scurtă să ne arate că în continuare vaccinul este foarte important, în continuare vaccinul poate să fie soluția pentru a opri nu numai răspândirea și impactul asupra sistemului sanitar, care eu cred că este cea mai importantă contribuție a vaccinului și ne permite să trăim cu cât mai puține restricții posibile în perioada asta, să conviețuim cu acest virus, ne arată că situația încă nu s-a terminat”, a precizat dr. Arafat.

Un nou caz de infectare cu Omicron a fost descoperit in Spania

Omicron a atras atenția organizațiilor mondiale

Noua variantă Omicron este monitorizată foarte serios de către toate organizaţiile mondiale şi oamenii de ştiinţă, a dezvăluit medicul.

„Faptul că s-a răspândit şi la animale sălbatice nu este un semn bun. Arată că putem să avem şi alte surprize în viitor. Şi alte mutaţii care pot fi îngrijorătoare, trecând de la animal la om. Situaţia trebuie să fie monitorizată foarte serios, lucru care îl fac toate organizaţiile mondiale şi toţi oamenii de ştiinţă la acest moment”, a punctat secretarul de stat.

Virusul s-a transmis și la animale sălbatice

Primele cazuri de animale sălbatice infectate cu Covid sunt trei exemplare de cerb cu coadă albă din Quebec, Canada.

„Pe 29 noiembrie 2021, Centrul naţional pentru bolile animalelor exotice din cadrul Agenţiei canadiene de inspecţie a alimentelor a confirmat primele cazuri de SARS-CoV-2 la trei cerbi cu coadă albă din Canada”, a anunţat Ministerul Mediului într-un comunicat.

Experții au descoperit virusul după ce au prelevat probe de la carnea de vânat la începutul lunii noiembrie. Cel mai probabil, viețuitoarele s-au infectat de la oameni.

Avertisment despre Omicron

Centrul European de Prevenirea şi Controlul Bolilor a avertizat, joi, 2 decembrie, că varianta Omicron a Sars-Cov-2 ar putea deveni majoritară în Europa, ”în următoarele luni”. Noua tulpină prezintă un număr de mutaţii fără precedent, din punct de vedere genetic.

Urmăriți Impact.ro și pe
Cătălina Burghelea
Este redactor Playtech. Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării și a masterului în Marketing Online din cadrul ASE, Catalina Burghelea s-a alaturat echipei de stiri de...