Valentin Mihăilă, declarație de dragoste pentru fanii echipei Atalanta, la primul interviu. „Cred că putem câștiga titlul” VIDEO

Sorin Barbu 01.02.2022, 10:23

Valentin Mihăilă a fost unul dintre punctele de atracție din fotbalul italian în aceste zile. Împrumutul său de la Parma la Atalanta s-a realizat cu o zi înainte de finalul perioadei de „mercato”. Internaționalul român a fost prezentat la noua echipă și a încercat să intre rapid în grațiile fanilor. I-a lăudat și le-a transmis că trupa antrenată de Piero Gasperini poate câștiga titlul.

Valentin Mihăilă, primul interviu în tricoul Atalantei

Valentin Mihăilă primește o nouă șansă în fotbalul important din Italia. A lăsat Serie B unde lupta pentru evitarea retrogradării și a ajuns la formația care se află pe locul 4 în prima ligă, la 10 puncte de liderul Inter. Atalanta este formația care l-a împrumutat până la finalul campionatului de la Parma, iar după această perioadă îl poate cumpăra cu suma de 8 milioane de euro, dar, în funcție de performanțe, va achita și alte bonusuri.

Fostul jucător al Craiovei a fost prezentat pe site-ul noii sale echipe și a acordat un interviu în care a încercat să se prezinte într-o lumină cât mai favorabilă. A vorbit de calitățile sale, dar și-a amintit și de partida în care a înfruntat Atalanta.

„Valentin Mihăilă este un jucător căruia îi place să joace mult cu mingea la picior, în viteză. Acestea sunt caracteristicile mele. Când am ajuns să joc în meciul cu Atalanta, a fost primul meu meci adevărat în Serie A. Am debutat în meciul cu Torino, dar am jucat doar zece minute. În partida cu Atalanta, am jucat 80 de minute”, a declarat în primul său interviu, în tricoul formației din Bergamo.

Internaționalul român a ajuns la Atalanta la insistențele antrenorului Piero Gasperini care își dorea un înlocuitor pentru Robin Gosens, un internațional german care a plecat la Inter.

„Pentru mine, Atalanta este una dintre cele mai importante echipe din Serie A, așa am simțit și pe teren, când am jucat împotriva lor. Cred că această echipă poate să facă lucruri importante în acest an, pentru că are calitate. Cred că Atalanta poate să câștige și campionatul, să joace în Champions League. Sunt jucători foarte buni aici”, a mai spus jucătorul român.

Dacă Mihăilă și-a văzut visul și s-a întors din nou în Serie A, Dennis Man, colegul său de la Parma, a suferit o mare dezamăgire. Transferul său de la Parma la Lazio s-a năruit cu câteva ore înainte de finalul perioadei de transferuri din Italia. Varianta Galatasaray rămâne însă de actualitate.

Recomandare Video Impact.ro
Urmăriți Impact.ro și pe