Val de cutremure în Italia. Autoritățile sunt în alertă după ce 20 de seisme au fost înregistrate într-o noapte

Ana Anitoiu 10.02.2023, 10:31
Val de cutremure în Italia. Autoritățile sunt în alertă după ce 20 de seisme au fost înregistrate într-o noapte

Un val de cutremure a fost înregistrat, în noaptea de joi spre vineri, în Italia. Autoritățile sunt în alertă după ce 20 de seisme au avut loc într-o singură noapte și au închis toate școlile și muzeele din regiunea afectată.

Cutremur după cutremur, în Italia

O serie de mișcări seismice de mică intensitate a lovit orașul Siena din regiunea italiană Toscana. Autoritățile au închis școlile și muzeele, de teama producerii unui dezastru asemănător cu cel din Turcia.

Datele oferite de Institutul Național de Geofizică și Vulcanologie au arătat că după ora 22.00, a avut loc un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe scara Richter. Acesta a fost urmat de 19 replici cu magnitudini cuprinse între 2 și 2,8 grade.

„Clădirile comunale fac obiectul unor verificări, dar în acest stadiu niciun pericol nu a fost detectat”, a anunțat Primăria din Siena, joi, printr-un comunicat, precizând că autoritățile locale au în plan „să închidă, după școli, și bazele sportive, sălile de fitness și toate birourile comunale”.

Cutremur în România, marți dimineață
Italia riscă să se confrunte cu seisme puternice

Motivul pentru care Italia riscă să se confrunte cu seisme puternice

Italia riscă să se confrunte cu seisme puternice precum cutremurele din Turcia, în mare parte a teritoriului său, deoarece se află la convergența dintre placa eurasiatică și cea africană ce o împinge spre Balcani în partea sa nordică.

În anul 2009, un cutremur a provocat peste 300 de decese în orașul italian L’Aquila și în regiunea sa înconjurătoare, în centrul țării. Același bilanț a fost înregistrat și în 2016 în Amatrice, localitate situată în centrul Italiei.

Siena este o localitate aflată în sudul regiunii Toscana, fiind celebră pentru patrimoniul său artistic și pentru „Palio”, o cursă spectaculoasă de cai la care participă cartierele orașului de două ori pe an, pe 2 iulie și pe 16 august. Centrul istoric al orașului a fost inclus pe lista patrimoniului mondial UNESCO.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...