Vaccinații s-ar putea plimba liberi prin Timișoara în timpul carantinei. Propunerea revoluționară a președintelui CJ Timiș

Cristian Cojocaru 07.03.2021, 12:57
Vaccinații s-ar putea plimba liberi prin Timișoara în timpul carantinei. Propunerea revoluționară a președintelui CJ Timiș

Pe baza anunțului făcut că în Timișoara vine iarăși timpul carantinei, acum autoritățile nu pot să cadă de acord cu pirivre la zona care urmează a fi carantinată precum și cazul persoanelor care s-au imunizat. La  ora 14:00 urmează ca CJSU să se întrunească pentru a se stabili aceste detalii.

Persoanele vaccinate ar putea circula în timpul carantinei în Timișoara

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz a afirmat că cel de-al treila val al pandemiei este în plină desfășurare, astfel că trebuie luată o decizie. Noul prefect, Zoltan Nemeth susține că se caută soluții în timp ce președintele CJ Timiș, Alin Nica, nu vrea să audă de o nouă carantină. Astfel, politicienii de la nivel local se luptă în declarații pe Facebook.

Noul prefect a afirmat că în ultimele 24 de ore încerca să găsească soluții pentru această situație sensibilă. A luat legătura atât cu Raed Arafat cât si cu șeful DSP Timiș precum și cu alte persoane din sistemul medical. Zoltan Nemeth îl contrazice pe Dominic Fritz, afirmând că în Timișoara se fac cele mai multe teste din România.

„Trebuie să infirm un mit care circulă în mass-media locală: Timișoara nu este singurul oraș unde are loc o testare masivă a populației. Același lucru se întâmplă și în Cluj-Napoca – dar, în momentul de față, Timișoara este, din păcate, orașul cu cele mai multe rezultate pozitive ale acestor testări”, susține Nemeth.

Alin Nica susține că situația este similară cu cea de anul trecut, iar la acea vreme orașul nu a fost carantinat. Președintele CJ Timiș vine cu o propunere care constă în faptul ca cei care s-au vaccinat, inclusiv cei care au avut deja Covid-19, să aibă libertatea de deplasare.

„Nu sunt de acord cu carantinarea fără discernământ a municipiului Timișoara și a zonei periurbane. În cadrul discuțiilor cu șeful DSU Raed Arafat, cu directorul DSP Timiș și cu primarul Timișoarei am solicitat cifrele, datele și previziunile pe baza cărora se încearcă instituirea carantinei. Până în momentul de față nu am primit argumente solide astfel că decizia mea este împotriva unei carantine formale, lipsite de eficiență.” a spus Alin Nica.

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz este acuzat că ”forțează carantina”
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz este acuzat că ”forțează carantina”

Propunerile lui Alin Nica

În contextul în care primarul Timișoarei dorește în continuare să își susțină ideea, Alin Nica vine cu propunerea unor anumite măsuri în această situație.

”Dacă totuși decizia primarului Timișoarei este de a forța carantina, atunci atrag atenția asupra necesității adoptării în paralel a următoarelor măsuri:
– libertate de deplasare pentru persoanele vaccinate și pentru cele care au făcut deja boala;
– sprijin financiar compensatoriu de urgență pentru operatorii economici afectați;
– alocarea de către Ministerul Sănătății a unui număr suplimentar de vaccinuri.
În toamna anului trecut, la o rată de infectare comparabilă sau chiar mai mică dacă luam în considere faptul că au fost introduse în calcul și focarele, a fost solicitată carantina pentru Timișoara și a fost respinsă. Închei cu o întrebare retorică: ce s-a schimbat de atunci?”, a scris Nica pe Facebook.

Nemeth susține că a primit mai multe poze în care cetățenii nu respectă restricțiile. Acesta, împreună cu președintele CJT le recomandă oamenilor să respecte regulile, pentru ca situația să nu devină și mai periculoasă. Dominic Fritz a afirmat că ”Alin Nica fabulează despre o posibilă «decizie a primarului Timișoarei de a forța carantina»”.

„El știe foarte bine că votul meu în CJSU cântărește la fel de mult ca și al lui. Nu pot și nu voi forța nimic. Dimpotrivă, cred că o astfel de decizie trebuie bazată pe un consens larg și pe asumarea responsabilității pentru urmări, indiferent de decizie. Nu voi cădea în capcana oportunismului de moment care a ținut și ține România pe loc și o slăbește în momente grele”, a spus Dominic Fritz.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI