Vaccinarea devine obligatorie pentru angajații de la privat din New York. Se întâmplă imediat după Crăciun, explicația primarului

Andra Daoud 06.12.2021, 20:17
Vaccinarea devine obligatorie pentru angajații de la privat din New York. Se întâmplă imediat după Crăciun, explicația primarului

Angajații din New York vor fi obligați să se vaccineze împotriva virusului Covid-19, începând din 27 decembrie. Anunțul a fost făcut de primarul în funcție al orașului, Bill de Blasio, cu câteva zile înainte de sfârșitul mandatului. Și președintele Joe Biden a anunțat că vaccinarea ar putea deveni obligatorie, începând de anul viitor, pentru angajații din companiile care au peste 100 de salariați.

Vaccinarea devine obligatorie pentru angajații din New York

Primarul New York-ului, Bill de Blasio, a anunțat luni că toți angajații din sectorul privat vor fi obligați să se vaccineze împotriva noului coronavirus, potrivit AFP. Măsura ar urma să intre în vigoare pe 27 decembrie și merge mai departe decât propunerea președintelui Joe Biden. Acesta a cerut ca salariații care lucrează în companii care au peste 100 de angajați să fie vaccinați, însă decizia este, deocamdată, blocată în justiție.

Noi, în New York, am decis să lansăm un atac preventiv pentru a face ceva îndrăzneţ în vederea opririi răspândirii Covid-19 şi a pericolului pe care-l reprezintă pentru noi toţi, a anunţat la postul MSNBC, primarul Bill de Blasio.

Primarul a precizat că măsura este dedicată angajaților din sectorul privat și că sunt vizate, în total, 184.000 de societăți, întreprinderi și magazine. Nu este singura măsură pe care administrația locală din New York a luat-o în ultimul timp, pentru combaterea virusului Covid-19.

Primarul a mai anunțat că toate persoanele de peste 12 ani trebuie să facă dovada vaccinării cu schema completă, pentru a avea acces în restaurante, săli de sport, teatru și cinema. Până în prezent, newyorkezii puteau intra în astfel de spații după prima doză de vaccin.

Vaccinare devine obligatorie pentru angajații din New York. Se întâmplă imediat după Crăciun, explicația primarului
Vaccinarea devine obligatorie pentru angajații din New York. Se întâmplă imediat după Crăciun, explicația primarului

În SUA a început vaccinarea copiilor sub 12 ani

Americanii au dat startul campaniei de vaccinare la copii, în urmă cu o lună. Micuții cu vârste între 5 și 11 ani au început să primească serul produs de Pfizer, aprobat recent și pentru utilizarea la copiii sub 12 ani.

Măsura impusă de Bill de Blasio vine cu doar câteva zile înainte ca acesta să părăsească funcția. Mandatul său de primar se termină pe 31 decembrie, iar de la 1 ianuarie 2022 îi va urma în funcție democratul Eric Adams. Acesta a transmis, prin intermediul unui purtător de cuvânt, că va aborda și alte strategii pentru combaterea coronavirusului, atunci când va prelua funcția.

Măsurile luate de autoritățile americane diferă de la stat la stat și de la un oraș la altul. În timp ce în unele state măsurile sunt foarte relaxate, alte state impun vaccinarea tuturor angajaților sau a celor din anumite sectoare care prezintă un risc ridicat de infectare.

Urmăriți Impact.ro și pe