Editorial Alin Buzărin

Vacanță plăcută, dragi copii! Să nu uitați să citiți și să scrieți

Alin Buzărin 02.04.2021, 13:06
Vacanță plăcută, dragi copii! Să nu uitați să citiți și să scrieți

Guvernanții au trimis elevii în vacanță din 2 aprilie în 4 mai. Numai cei din clasele terminale au ceva mai mult de studiat, fiind liberi doar săptămâna viitoare, după Paștele Catolic, și încă o săptămână, la începutul lui mai, după Paștele Ortodox. Când, în schimb, ”învață” ceilalți, ”neterminalii”. Schema anului școlar arată ca un ghiveci în care s-au tăiat de toate, însă cu toate acestea școala n-are niciun gust.

Care au fost criteriile?

La o primă vedere, e vorba de pandemie asezonată cu criterii confesionale. Cel puțin pentru elevii din clasele terminale, e limpede că a prevalat considerentul religios. Vacanțele lor sunt cumva logice, însumînd două săptămâni, chiar dacă între ele mai fac alte trei săptămâni de carte. Fleica de libertate servită celorlalți elevi n-are niciun sens și nu face altceva decât să-i îndepărteze, cu consecințe ușor de imaginat, de procesul de învățîmânt care și-așa suferă de mai bine de un an,.

Așadar, un cadou de cinci săptămâni, picat din neant, prelins din gândirea unora care fac reguli după rețete proprii, neverificate și contraproductive. Acum un veac și jumătate eroii imaginari ai lui Jules Verne străbăteau de-a latul Africa în cinci săptămâni, zburând cu balonul. Acum tot cinci săptămâni vor sta acasă și aproximativ 80 la sută dintre elevii patriei. Nu vorbim despre o vacanță între semestre sau trimestre, ea nu e precedată de încheierea unor medii sau măcar de susținerea unei testări, ci e pur și simplu o vacanță lăbărțată, proptită uneori chiar între filele aceleiași lecții. Ceva de genul ”dragi copii, astăzi învățăm despre înmulțirea cu trei, dar n-avem timp decît până la 5 ori 3 egal 15, că se sună și intrăm în vacanță Ca să vedem că 6 ori trei fac 18, mai așteptăm frumușel o lună și ceva!”.

Vacanta placuta, dragi copii
Vacanta placuta, dragi copii

Vacanța de dinaintea vacanței

Pandemia nu poate fi o justificare, pentru că, în majoritatea zonelor se făceau ore online. Care acum nu se vor mai ține, iar copiii n-au decât să se ocupe cu ce vor timp de cinci săptămâni. Oricum, știind că vine vacanța, mulți profesori au stins deja motoarele de-acum cîteva zile, n-au mai deranjat platformele. Un fel de vacanță înaintea vacanței, cum s-ar zice.

Îi lăsăm în plata Domnului o lună și ceva, facă ce-or ști, iar părinții să se descurce cum or putea. Nimeni n-are chef să plece în concediu în aprilie, la mare încă e frig, la munte zăpada s-a topit. Cu cei mici n-are cine să stea (nu toată lumea savurează voluptățile telemuncii, unii se mai duc fizic la serviciu), bonele sunt scumpe, și în mod logic dacă nu mai există ”school”, atunci nu mai există nici ”After-school”.

Liber la orice

Cei mici vor uita să citească și să scrie, cei mai mari își vor umple timpul cu te miri ce,  vor sta toată noaptea pe net, se vor culca în zori și se vor trezi după prânz. Școala, fie și online, i-ar mai fi ținut în priză, acum au toate libertățile din lume, urmând să piardă riguros vremea între un sistem care le-a dat o librtate inutilă și niște părinți mereu ocupați, care n-au timp și energie să le supravegheze activitățile. Și ne mai mirăm că producem pe bandă rulantă inculți, semidocți și analfabeți funcționali?

Dacă elevii au fost ”eliberați” după un algoritm straniu, profesorii chiar nu mai înțeleg nimic. Cei mai mulți dintre ei au ore atât la clasele terminale, cât și la celelalte, așa că vacanța lor e bramburită complet. Când ”terminalii” sunt în vacanță, ceilalți sunt în activitate și viceversa. Dar nu s-a gândit nimeni la profesori, ci numai la sănătatea elevilor, nu-i așa? O să-i avem sănătoși, dar leneși și neștiutori de carte!

Urmăriți Impact.ro și pe