Vacanța de iarnă 2022-2023. Ce schimbări aduce noul an școlar pe module

Emanuela Pană 30.09.2022, 13:51
Vacanța de iarnă 2022-2023. Ce schimbări aduce noul an școlar pe module

Vacanța de iarnă 2022-2023. Mai mici sau mai mari, elevii români așteaptă cu nerăbdare vacanța de iarnă, care va veni în anul școlar 2022-2023 la sfârșitul modulului 2 de cursuri. Noul an școlar a adus o serie de schimbări importante cu privire la structura acestuia, ca de exemplu împărțirea activității pe module de învățare, „dispărând“ astfel noțiunea de semestre. Iată când începe și cât durează vacanța de iarnă în anul 2022.

Vacanța de iarnă 2022-2023. Câte zile libere vor avea elevii și în ce perioadă?

Vacanța de iarnă și, implicit, sărbătorile de final de an sunt mult așteptate de către elevii de pretutindeni, astfel că nu puțini se întreabă deja „Când este vacanța de iarnă anul acesta?“. Anul școlar 2022-2023 a venit cu numeroase modificări în ceea ce privește structura și calendarul cursurilor, dar și cel al vacanțelor.

Astfel, vacanța de iarnă, cea de-a doua vacanță de care vor beneficia elevii în noul an școlar, va veni la finalul modulului 2 de cursuri, care ține de luni, 31 octombrie 2022, până joi, 22 decembrie 2022, după prima vacanță, care va avea loc la finalul primului modul de învățare, fiind programată în perioada 22 octombrie – 30 octombrie 2022.

Vacanța de iarnă 2022-2023

Vacanța de iarnă 2022-2023 va fi și anul acesta în apropierea sărbătorilor de iarnă, la fel cum s-a întâmplat și până acum. Prin urmare, elevii din România vor intra în vacanța de iarnă vineri, 23 decembrie 2022, cu o zi înainte de Ajunul Crăciunului, și se vor bucura de aceasta până duminică, 8 ianuarie 2023, adică două săptămâni.

În anul școlar 2022-2023, vacanța de iarnă se va încheia pentru toți elevii din învățământul preuniversitar în același timp, cursurile fiind reluate la data de 9 ianuarie 2023 atât pentru clasele primare și grădiniță, cât și pentru elevii din gimnaziu și liceu.

În plus față de anii trecuți, elevii vor mai beneficia de o vacanță de iarnă, numită „vacanță de schi“, în februarie 2023. Este vorba despre o săptămână, în perioada 6-26 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/a municipiului București. Asemenea vacanței de iarnă, vacanța „mobilă“ din luna februarie se aplică tuturor elevilor și preșcolarilor din învățământul preuniversitar.

Modificări în noul an școlar

Cea mai importantă schimbare din structura anului școlar 2022-2023 este, fără doar și poate, decizia de a elimina noțiunea de semestre și înlocuirea acestora cu module de învățare. Când au gândit noua structură a anului școlar 2022-2023, reprezentanții Ministerului Educației au luat în calcul nevoia elevilor de a alterna perioadele de cursuri cu cele de vacanță. De asemenea, oficialii au hotărât ca elevii să aibă mai multe vacanțe în noul an școlar.

Vacanta de iarna 2022-2023
Cand au elevii vacanta de iarna

Astfel, o modificare importantă este că acest an școlar va avea și o vacanță „mobilă“, după cum au numit-o reprezentanții ministerului. Acest lucru face ca fiecare județ să aibă o structură ușor diferită a anului școlar, modulele 3 și 4 fiind diferite ca durată.

Față de anii trecuți, în anul școlar 2022-2023 vor avea vacanță toți elevii în perioada 22-30 octombrie 2022. Înainte, doar copiii de grădiniță și elevii din clasele primare intrau într-o vacanță de o săptămână în perioada octombrie-noiembrie.

Structura anului școlar 2022-2023

Reamintim că noua structură a anului școlar 2022-2023 este împărțită în cinci module de învățare, după ce s-a renunțat la semestre și trimestre, alternate cu cinci vacanțe. În total, anul școlar curent are o durată de 36 de săptămâni. Structura anului școlar 2022-2023 se prezintă astfel:

Modulul 1

  • Cursuri: de luni, 5 septembrie 2022, până vineri, 21 octombrie 2022;
  • Vacanță: de sâmbătă, 22 octombrie 2022, până duminică, 30 octombrie 2022;

Modulul 2

  • Cursuri: de luni, 31 octombrie 2022, până joi, 22 decembrie 2022;
  • Vacanță: de vineri, 23 decembrie 2022, până duminică, 8 ianuarie 2023;

Modulul 3

  • Cursuri: de luni, 9 ianuarie 2023, până vineri, 3 februarie 2023, respectiv vineri, 10 februarie 2023, sau vineri, 17 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz;
  • Vacanță: o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 6-26 februarie 2023;

Modulul 4

  • Cursuri: de luni, 13 februarie 2023, respectiv luni, 20 februarie 2023, sau luni, 27 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până joi, 6 aprilie 2023;
  • Vacanță: de vineri, 7 aprilie 2023, până marți, 18 aprilie 2023;

Modulul 5

  • Cursuri: de miercuri, 19 aprilie 2023, până vineri, 16 iunie 2023;
  • Vacanță: de sâmbătă, 17 iunie 2023, până duminică, 3 septembrie 2023.

Există și anumite excepții de la această structură:

  • Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 2 iunie 2023;
  • Pentru clasa a VIII-a, anul școlar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 9 iunie 2023;
  • Pentru clasele din învățământul liceal – filiera tehnologică, cu excepția claselor prevăzute la lit. a), pentru clasele din învățământul postliceal, cu excepția calificărilor din domeniul sănătate și asistență pedagogică, și pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de23 iunie 2023;
  • Pentru clasele din învățământul postliceal, având calificări din domeniul sănătate și asistență pedagogică, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învățământ în vigoare.
Urmăriți Impact.ro și pe
Emanuela Pană
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București, Emanuela Pană s-a alăturat echipei Impact în anul 2020, din dorința de a fi...