Utilizatorii vor renunţa la WhatsApp după ce vor afla ce opţiune are Telegram

Utilizatorii vor renunţa la WhatsApp după ce vor afla ce opţiune are Telegram

Aplicația WhatsApp este una dintre cele mai populare aplicații din lume, numărând miliarde de utilizatori la nivel global. Utilizatorii ar putea renunţa însă la WhatsApp atunci când vor vedea ce nouă opţiune a implementat de curând competitorul Telegram.

Oamenii vor renunţa la WhatsApp pentru o nouă opţiune

După ce la sfârșitul anului trecut, Telegram au anunțat noua opțiune de Voice Chat, acum dezvoltatorii aplicației au venit cu o mișcare nouă. Astfel, aceștia au adus îmbunătățiri majore la opțiunea de Voice Chat, care permite utilizatorilor să se bucure de mai multe facilități. Acestă nouă versiune, denumită de Telegram Voice Chat 2.0, extinde compatibilitatea cu Voice Chat la canale, iar totodată introduce funcții noi pentru îmbunătățirea experienței utilizatorilor.

Ceea ce este nou la Telegram și nu poate fi utilizat la WhatsApp constă în faptul că administratoriii de canale vor putea găzdui chat-uri vocale. În acest sens, administratorii vor trebui să deschidă profilul oricărui grup sau canal după care trebuie să atingă pictograma meniului indicat prin trei puncte, de unde vor selecta noua opțiune ”Începeți chatul vocal”.

Aceste îmbunătățiri vor permite administratorilor de grup și de canal să înregistreze apelul din chaturile vocale pe care ulterior le poate publica pe grup sau pe canal pentru membrii care au ratat acel apel. Aceste chaturi înregistrate pot fi accesate ulterior din Mesaje Salvate.

Dezvoltatorii Telegram au implementat opțiuni noi în cadrul aplicației
Dezvoltatorii Telegram au implementat opțiuni noi în cadrul aplicației

Opțiunea ”Raise Hand” este de mare ajutor pentru utilizatori

O nouă opțiune implementată în chat-urile vocale ale Telgram este reprezentată de Raise Hand (n.r. – ridică mâna). Această opțiune îi poate ajuta pe participanții dezactivați să indice că doresc să vorbească și să participe la discuția deja începută. Administratorii de canal vor fi anunțați de acest lucru printr-o pictogramă, ori de câte ori unul dintre participanți s-a folosit de opțiunea Raise Hand.

Odată atinsă, o ferestră de tip pop-up va fi deschisă unde administratorul va avea opțiunrea de a permite participantului să vorbească, să deschidă chatul sau să îl elimine. Încă o opțiune a fost adăugată, astfel că aceasta va permite administratorilor de grup sau canal să partajeze link-uri de invitație către Chaturile vocale.

Administratorii mai au posibilitatea de a adăuga titluri la Chaturile vocale în scopul de a ajuta membrii să vadă topicul (n.r.- subiectul) conversației înainte de a se alătura acestuia. Ca o ultimă precizare, noua variantă are implementată o opțiune cu ajutorul căreia utilizatorii își vor putea alege să folosească profilul personal sau profilul de canal înainte de a se alătura conversației.