UTA – Universitatea Craiova, meci contând pentru etapa a 17-a din campionatul României, este programat, luni, 25 noiembrie, de la ora 20:30, pe Stadionul Francisc von Neuman din Arad, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1 şi Prima Sport 1.
UTA, mai aproape de retrogradare decât de Top 6, şi Universitatea Craiova, care tremură pentru poziţia din play-off, se întâlnesc în ultima şi una dintre cele mai echilibrate partide ale etapei a 17-a din SuperLiga.
UTA este pe locul 12, cu 18 puncte, şi vine după două victorii şi trei înfrângeri înregistrate în ultimele cinci meciuri din SuperLiga, iar în etapa precedentă a pierdut, în deplasare, cu Rapid, scor 0-2.
În acest interval, echipa antrenată de Mircea Rednic a debutat în faza grupelor din Cupa României, competiţie în care a remizat, în deplasare, cu Poli Iaşi, scor 1-1.
În partidele disputate pe teren propriu în acest campionat, UTA a bifat două succese şi patru remize (este neînvinsă acasă), iar golgheterii arădenilor sunt George Cîmpanu, Valentin Costache şi Joao Pedro, fiecare cu câte două reuşite în SuperLiga.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Atenţie, UTA revine la Arad după două înfrângeri succesive, suferite în Bucureşti, 0-1 cu Dinamo şi 0-2 cu Rapid, şi are doar o victorie în ultimele cinci meciuri oficiale, indiferent de competiţie, un 1-0, pe teren propriu, cu Gloria Buzău!
Universitatea Craiova se menţine în zona locurilor de play-off, cu 25 de puncte, şi vine după o victorie, trei rezultate de egalitate şi o înfrângere înregistrate în ultimele cinci meciuri din campionat, iar în etapa precedentă s-a impus, pe teren propriu, cu Hermannstadt, scor 3-1.
La rândul ei, şi echipa antrenată de Constantin Gâlcă a debutat în faza grupelor din Cupa României, cu un eşec surprinzător, 0-1, în deplasare cu Metalul Buzău, echipă din Liga 2.
Universitatea Craiova a bifat două succese, două remize şi trei înfrângeri în partidele disputate în deplasare în actuala ediţie din SuperLiga, iar cel mai bun marcator al oltenilor în campionat este Alexandru Mitriţă, cu şapte goluri.
De menţionat că Universitatea Craiova a pierdut ultimele două deplasări, 2-3 cu Farul şi 0-1 Metalul Buzău (ultima victorie „afară” datează de pe 11 august 2024, scor 2-1 cu Sepsi).
În tur, pe 20 iulie 2024, Universitatea Craiova s-a impus în faţa celor de la UTA, pe teren propriu, cu 4-2, după golurile marcate de Zajkov (53), Paradela (58), Baiaram (73) şi Mitriţă (90+3), respectiv, Ezekiel (45) şi Benga (90+2).
Superbet oferă cota 1,27 pentru pronosticul x2: rezultat de egalitate sau victorie pentru oaspeţi în meciul UTA – Universitatea Craiova.
Articol susţinut de: Superbet.