Uniunea Europeană cumpără vaccinuri împotriva variolei maimuței. Rafila: „Nu este niciun fel de problemă legată de achiziţie”

Ana Anitoiu 27.05.2022, 14:26
Uniunea Europeană cumpără vaccinuri împotriva variolei maimuței. Rafila: „Nu este niciun fel de problemă legată de achiziţie”

Uniunea Europeană cumpără vaccinuri împotriva variolei maimuței, după ce au început să apară cazuri de îmbolnăvire în blocul comunitar. Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a dat asigurări, vineri, că nu ar fi niciun fel de problemă în ceea ce privește achiziţia acestui ser, astfel încât să se asigure disponibilitatea lui în România.

1.000 de doze de vaccin contra variolei maimuței, în România

Autoritățile române au intenția de a cumpăra 1.000 de doze de vaccin contra variolei maimuţei, astfel încât să aibă la dispoziție acest ser pentru momentul în care se vor înregistra cazuri de îmbolnăvire pe teritoriul țării. Tot mai multe state raportează îmbolnăviri, iar Belgia a fost introdusă carantina obligatorie de 21 de zile pentru pacienții care primesc acest diagnostic.

Ministrul Sănătăţii a declarat, vineri, că fiecare țară din Uniunea Europeană va primi o cantitate de vaccin împotriva variolei maimuței. Alexandru Rafila a precizat că nu este niciun fel de problemă referitoare la cumpărare, deoarece este vorba despre o cantitate mică.

„Există o instituţie a Uniunii Europene, se numeşte HERA, care se ocupă de urgenţele de sănătate publică. Prin intermediul HERA fiecare stat membru va primi o cantitate de vaccin, nu ştiu dacă gratuit sau o va achita, dar fiind vorba de puţin vaccin, 1.000 de doze de vaccin cât am solicitat noi iniţial, nu este o procedură complicată”, a spus Alexandru Rafila, într-o conferinţă de presă la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.

Uniunea Europeana cumpara vaccinuri impotriva variolei maimutei
Ministrul Sanatatii, Alexandru Rafila. Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Ministrul Sănătății, despre cum vor fi distribuite vaccinurile contra variolei maimuței

Ministrul Sănătății a mai spus că sunt puține state care au în prezent vaccinul contra variolei maimuței. Medicul Alexandru Rafila a adăugat că va trebui să existe un mecanism de distribuţie al dozelor prin intermediul HERA.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

„A fost doar o discuţie informală (despre achiziţionarea de vaccin, n.r.), dumneavoastră vreţi nişte răspunsuri pe care nu le are nimeni, nici la Comisia Europeană. Acest vaccin este în cantitate redusă, nu se foloseşte pentru că e vaccinul variolic, iar variola a fost o boală eradicată la nivel global.

Avem pe data de 30 mai o nouă întâlnire la nivelul HERA să putem să aflăm mai multe detalii concrete, să putem să încercăm să răspundem şi întrebărilor dumneavoastră”, a spus Alexandru Rafila.

Au fost confirmate cazuri de variola maimuței în țări precum: Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Franța, Spania, Portugalia, Germania, Olanda, Italia, Suedia, Israel, Elveţia, Belgia, Statele Unite ale Americii, Canada şi Australia.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...