Unde va locui Cristiano Ronaldo în Manchester. Vila fotbalistului, una uriaşă

Andrei Cezar 07.09.2021, 12:05

Odată cu transferul său la Manchester United, Cristiano Ronaldo a dat clima mediteraneeană de la Torino pe una mai mult ploiasă în Anglia. Însă acest lucru nu îl deranjează absolut deloc pe starul portughez, care profită de orice rază de soare de pe cerul britanic și petrece clipe minunate alături de familie în natură.

Obișnuit cu luxul, Cristiano Ronaldo s-a mutat la Manchester într-o vilă uriașă

În urmă cu o zi starul portughez a postat câteva fotografii alături de familia sa în care el, împreună cu logodnica sa Gerogiana Rodriguez și cei patru copii pretreceau momente speciale în grădina casei sale de lângă Manchester.

Alături de imaginile postate pe Instagram, Ronaldo a scris mesajul amuzant: ”Cine spune că nu există soare în Manchester?”. Aproximativ 17 milioane de aprecieri a strâns până acum lusitanul la fotografiile sale, iar comentarii cu miile. Unul dintre ele venit chiar din partea marelui actor Jean-Claude Van Damme. Celebrul star de la Hollywood  i-a transmis lustianului cele mai bune urări”, sub semnătura JCVD.

La rândul ei, partenera de viaţă a starului portughez, Georgina Rodriguez, care locuia la Bristol – unde lucrat ca bona -, a postat și ea câteva fotografii pe Instagram cu titlul: ”Cât de dor mi-a fost să trăiesc în Marea Britanie”. Mesajul cu tâlc al frumoasei brunete este un semn că Ronaldo ar putea să fi fost infuențat și de iubita sa în alegerea făcută, aceea de a juca la Manchester United.

Ronaldo se află în carantină și este așteptat să se prezinte miercuri la antrenamentul lui United, la Carrington. El a fost suspendat pentru meciul Portugaliei de marți cu Azerbaidjanul, din cadrul preliminariilor CM din 2022, în urma cumulului de cartonașe galbene. Cristiano Ronaldo a devenit cel mai bun marcator din istoria echipelor naționale, cu 111 goluri pentru Portugalia, marcând de două ori în victoria cu 2-1 în fața Irlandei.

Așadar, el s-a deplasat direct la Manchester, acolo unde va efectua primul antrenament la noua sa echipă, mâine.

O sursă apropiată lusitanului a declarat că „Ronaldo și familia sa sunt foarte încântați să se mute înapoi în Marea Britanie”. Potrivit The Sun, Ronaldo locuiește într-o vilă cu șapte dormitoare într-o zonă rurală din apropierea orașului Manchester.

Unde va locui Cristiano Ronaldo in Manchester. Vila fotbalistului, una uriasa
Unde va locui Cristiano Ronaldo in Manchester. Vila fotbalistului, una uriasa

Cristiano Ronaldo este CR7 și la Manchester United

La sosirea pe Old Trafford, Ronaldo nu era sigur că va putea îmbrăca tricoul cu celebrul său număr 7. Regulamentul din Premier League prevede că dacă un fotbalist a îmbrăcat într-un sezon tricoul cu un anumit număr, respectivul număr nu mai poate fi purtat de alt jucător, decât dacă pourtătorul inițial s-a transferat la alt club.

Și cum în debutul sezonului, numărul 7 a fost purtat de uruguayanul Edinson Cavani, în meciul cu Wolverhampton, oficialii lui Manchester United au solicitat o derogare de la regulament Federației Engleze de Fotbal pentru a-i reda numărul 7 portughezului. Și au primit-o!

„Manchester United poate să confirme că Ronaldo va purta tricoul cu nr. 7 simbol pentru revenirea sa pe Old Trafford”, a scris clubul, care l-a transferat pe atacantul portughez de la Juventus Torino.

În cele şase sezoane petrecute în tricoul echpei de pe ”Teatrul viselor”, între 2003 şi 2009, Ronaldo a disputat 292 de meciuri şi a marcat 118 goluri. El a cucerit nouă trofee, dintre care trei titluri de campion al Angliei şi Liga Campionilor.

Cristiano Ronaldo este așteptat să debutze pentru Manchester United în următoarea etapă de Premier League, în meciul de acasă, programat pe 11 septembrie, împotriva echipei Newcastle.

Urmăriți Impact.ro și pe