Elena Udrea se află în arest în Bulgaria, pe data de 14 aprilie, urmând ca instanța de la Sofia să se pronunțe definitiv în legătură cu cererea de extrădare a fostei politiciene în România. Aici o aşteaptă o pedeapsă de 6 ani de închisoare în dosarul „Gala Bute”. Iată în ce penitenciar va ajunge fostul ministru al Turismului și în ce condiții va sta!
Săptămâna trecută, Înalta Curte de Casație și Justiție a României a decis ca Elena Udrea să execute o pedeapsă de 6 ani de închisoare primită în urmă cu patru ani.
Ulterior deciziei, fosta blondă de la Cotroceni nu a fost găsită acasă, așa că a fost dată în urmărire generală de Poliția Română. În final, aceasta a fost găsită în Bulgaria.
Prin urmare, în viitorul apropiat este de aşteptat ca fostul ministru al Turismului să ajungă la Penitenciarul de Femei Târgșorul Nou. Odată intrată pe poarta închisorii, Elena Udrea va observa un mic părculeț cu alei măturate, borduri vopsite, iarbă și câțiva copaci înfrunziți.
În apropiere se află, de asemenea, și o bisericuță. Penitenciarul propriu-zis are o suprafață de 150.300 mp, dintre care spaţii de deţinere de 30.000 mp, potrivit ziare.com. În clădire sunt 54 de camere de detenție, iar femeile arestate trăiesc la comun.
Marea majoritate a deținutelor își ocupă timpul cu măturatul și întreținerea curățeniei de la Târgșor. De asemenea, acolo există și o bibliotecă. Așa cum era de așteptat, multe dintre ele citesc celebrele romane ale Sandrei Brown.
Cărțile din biblioteca închisorii provin din donații și cuprind titluri atent selecționate încă de pe vremea când întreaga Românie era un penitenciar. Dacă privim în urmă, mai exact în anii 60, ne amintim că statul oferea românilor doar creațiile demne de a vedea lumina tiparului.
În acest weekend, mai exact pe data de 9 aprilie, judecătoria din Blagoevgrad a decis extrădarea Elenei Udrea în România. Aceasta a făcut apel, iar decizia definitivă se va da pe data de 14 aprilie. În plus, Elena Udrea a cerut azil politic în Grecia.
Amintim că fosta politiciană a fost condamnată joi, 7 aprilie, la 6 ani de închisoare cu executare în dosarul „Gala Bute”. Decizia a fost luată de Înalta Curte de Casație și Justiție și este definitivă.