Unde a fost găsit, de fapt, ceasul lui Cosmin Olăroiu. Antrenorul nu se mai aștepta să-l vadă vreodată

Nicu Stan 15.10.2021, 18:20
Unde a fost găsit, de fapt, ceasul lui Cosmin Olăroiu. Antrenorul nu se mai aștepta să-l vadă vreodată

S-a aflat unde a fost găsit, de fapt, ceasul lui Cosmin Olăroiu. Antrenorul nu se mai aștepta să-l vadă vreodată după ce obiectul de lux i-a fost subtilizat de către un hoț pe o stradă din Milano. Hoțul s-a apropiat de celebrul antrenor ca și cum l-ar fi conoscut, l-a îmbrățișat, moment în care i-a sustras ceasul de la mână. Până să se dezmeticească ce s-a întâmplat, hoțul se făcuse nevăzut pe un scuter condus de un complice.

Cosmin Olăroiu, în al nouălea cer. I-a fost găsit ceasul de 180.000 de dolari, care îi fusese furat în luna august, în Italia

Sunt vești bune pentru antrenorul Cosmin Olăroiu după ce a aflat că ceasul care îi fusese furat pe o stradă din orașul Milano, Italia, acum câteva luni, a fost găsit.

Ceasul antrenorului român a apărut tocmai în Dubai. Astfel, poliția din Dubai a anunțat în această după-amiază, pe pagina sa oficială de Facebook, că a recuperat ceasul care îi fusese subtilizat lui Cosmin Olăroiu în Italia.

Ceasul de 180.000 de dolari i-a fost inmanat de catre politia din Dubai antrenorului roman
Ceasul de 180.000 de dolari i-a fost inmanat de catre politia din Dubai antrenorului roman

Poliția din Dubai a arestat și trei suspecți

De asemenea, polițiștii arabi au anunțat că au fost arestați și trei suspecți în acest caz. Prețiosul obiect marca Richard Mille i-a fost furat celebrului antrenor român în luna august, când acesta se afla în vacanță la Milano.

Astfel, din Italia, ceasul de lux a fost vândut și revândut ilegal de mai multe ori prin Europa, ca într-un final să ajungă tocmai în Dubai, acolo unde a fost recuperat de Departamentul General de Investigații Criminale al țării.

Cosmin Olăroiu nu mai spera să își recupereze ceasul

De asemenea, Cosmin Olăroiu, care nu mai spera la așa ceva, le-a mulțumit autorităților din Dubai Police pentru ”profesionalismul recunoscut pe plan internațional și pentru ardoarea constantă de a asigura fericirea societății”, se precizează în comunicatul autorităților din Emiratele Arabe Unite transmis presei.

Ceasul pe care hoții i l-au furat antrenorului este un ceas de lux, evaluat la nu mai puțin de 180.000 de dolari, infracțiune în urma căreia Poliția din Milano deschisese o amplă anchetă. Acum, obiectul de lux a revenit, la mai bine de două luni de la momentul furtului, în posesia lui Cosmin Olăroiu, însă nu din partea autorităților italiene, ci a celor din Dubai, care au finalizat ancheta.

Poliția din Dubai i-a înmânat ceasul antrenorului român

Cosmin Olăroiu s-a întâlnit cu reprezentanții Poliției din Dubai, pentru a-și primi ceasul, prilej cu care a și ținut să le mulțumească polițiștilor arabi.

”Vreau să mulțumesc Poliției din Dubai, care mi-a recuperat ceasul care mi-a fost furat. Și-au arătat profesionalismul și au demonstrat de ce Dubaiul este cel mai sigur oraș din lume, unde oamenii trăiesc fără teamă. Nu mă așteptam deloc să-mi recuperez ceasul”, a declarat Cosmin Olăroiu.

Urmăriți Impact.ro și pe