Un vulcan din România s-ar putea reactiva oricând: studiul care trage un semnal de alarmă

Claudiu Surmei 20.07.2019, 10:08
Un vulcan din România s-ar putea reactiva oricând: studiul care trage un semnal de alarmă

Un vulcan din România despre care se credea că e stins de 30.000 de ani dă semne că s-ar putea „trezi” oricând. Un studiu publicat pe site-ul Smithsonian arată că încă mai are depozite importante de magmă, ceea ce nu-l face deloc un vulcan inactiv, așa cum e catalogat în prezent.

Analize recente realizate la Vulcanul Ciomatu-Puturosu din munții Harghitei, de la lacul Sfânta Ana, au arătat că există un risc de reactivare. Deși e considerat inactiv pentru că nu a mai dat semne de viață de aproximativ 30.000, vulcanul Ciomatu se poate reactiva oricând, susțin specialiștii.

O astfel de informație a circulat și în urmă cu patru ani, dar la vremea respectivă Institutul de Geologie dezmințea informația.

„Verificăm mai ales vulcanii activi – din motive evidente, ei dovedind un risc real. Totuşi nu trebuie să trecem cu vederea vulcanii tineri formaţi relativ recent, întrucât aceştia prezintă un risc pe care e necesar să-l evaluăm”, potrivit echipei de cercetători care a condus studiul publicat pe Smithsonian.

Vulcanul Ciomatu, risc de reactivare

Vulcanul Ciomatu – lacul Sfânta Ana

Potrivit studiului, în adâncul vulcanului care e catalogat acum ca inactiv ar clocoti până la 24 de kilometri cubi de magmă. Asta nu înseamnă că el poate erupe oricând, țin să precizeze specialiștii.

Doar că există risc de reactivare și ar trebui făcute mai multe analize geofizice și geochimice pentru a se vedea dacă nu cumva e necesară schimbarea statutului: din vulcan inactiv în unul activ.

Specialiștii susțin că rezervoarele de magmă „îşi petrec cea mai mare parte a existenţei lor fierbând în interiorul crustei…formând un fel de supă poroasă ce conţine cristale în diferite proporţii”.

„Unii vulcani se trezesc, devenind potenţial ameninţători, mai ales că avem puţine date despre modul în care aceştia se păstrează inactivi ca apoi să revină la viaţă. Faptul că un vulcan aparent mort precum Ciomatu de fapt ar putea erupe la un moment dat ne indică că trebuie să ne îndreptăm atenţia asupra vulcanilor inactivi şi poate chiar să le redefinim statutul de activi, respectiv inactivi”, notează echipa de cercetători.

Urmăriți Impact.ro și pe