Un urs a încercat să intre într-o casă din Vatra Dornei, chiar în gospodăria din care a înhățat un porc

Elena Avramescu, Diana Dumitrache 28.06.2021, 11:17
Un urs a încercat să intre într-o casă din Vatra Dornei, chiar în gospodăria din care a înhățat un porc

Un urs a încercat să intre într-o casă din Vatra Dornei. Se pare că ursul a dat târcoale unei case din municipiul Vatra Dornei, lăsând chiar urme pe ușa de la intrare, pe care s-a urcat cu labele. La fel a procedat și pe unele geamuri ale locuinței. Însă ursul nu pare să fi dat târcoale acelei case din întâmplare, asta pentru că, din aceeași gospodărie de pe strada Poligonului din municipiul stațiune Vatra Dornei, ursul a furat din coteț un porc de 150 de kilograme și a încercat, în altă seară, să îl ia și pe al doilea.

Un urs a încercat să intre într-o casă din Vatra Dornei

Totul s-a întâmplat in noaptea de vineri spre sâmbăta, când ursul a revenit la gospodăria unei femei, iar după ce a pus la pământ un gard și s-a învârtit prin curte, a încercat să intre în casă, cel mai probabil căutând porcul bine ascuns într-o anexă.

Ursul a venit la mine, peste gard, am țipat la el, dar să știți că nu s-a speriat deloc, a plecat foarte liniștit. La doamna Felicia Forfotă a vrut să intre în casă, iar urmele lăsate sunt evidente. Se văd clar pe ușă și pe geamuri urmele de la gheare, bot, salivă. Femeia aflată în casă cu mama la pat și fiul ei țipa și nu știa ce să facă. Întreb autoritățile ce se întâmpla dacă femeia din casă credea că este un om și ieșea afară, dând nas în nas cu ursul? a spus doctorul veterinar Petrea Dulgheru, vecin cu femeia vizitată de urs.

Un urs a incercat sa intre intr-o casa din Vatra Dornei
Un urs a incercat sa intre intr-o casa

Femeia a descris și ea scenele de coșmar prin care a trecut în miez de noapte.

A venit din nou ursul la mine în curte, eu și cu băiatul am început să țipăm. A spart garduri, a făcut dezastru, ne-am speriat, am răcnit, foarte greu a plecat… sperăm ca organele competente să facă ceva. Vă rugăm din suflet faceți ceva, ne intră ursul în case, nu e glumă, a spus femeia

Se pare că mai mulți urși și-au făcut un adevărat obicei din a coborî în zonele locuite din zona de munte a județului, la Vatra Dornei, Iacobeni, Șaru Dornei, dar și Dorna Arini. În plus, ursii au mâncat din curțile oamenilor sau chiar de pe pășuni viței, porci și oi. Astfel că urșii au scos animale mari din adăposturi și le-au dus pe dealuri, unde au mâncat din ele.

Urmăriți Impact.ro și pe
Elena Avramescu
Este redactor Impact.ro. Absolventă a Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu” din Buzău, precum şi a Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion din Bucureşti, Elena Avramescu...