Un turist român, dat în urmărire de către poliţia din Grecia. Gestul care îl poate duce la închisoare

Ioana Bucur 31.07.2022, 16:01
Un turist român, dat în urmărire de către poliţia din Grecia. Gestul care îl poate duce la închisoare

Pentru unii, concediul nu înseamnă doar relaxare și distracție. Un conațional se va întoarce în țară din vacanță nu cu amintiri frumoase, ci cu probleme cu legea. Un turist român a fost dat în urmărire de către poliția din Grecia. Gestul făcut de el într-una dintre cele mai populare stațiuni din statul elen îl poate duce la închisoare: „Acești oameni trebuie să știe că nu pot face ce vor” .

Cum a ajuns un turist român să fie dat în urmărire de poliția din Grecia

O noapte de distracție s-a încheiat cu intervenția polițiștilor. După ce a participat la o petrecere, un român a descoperit că mașina sa fusese blocată în parcare de un alt autoturism. S-a întâmplat în Thassos, în fața unui club de noapte.

În cele din urmă, după ce a făcut mai multe manevre, ajutat și de unul dintre paznicii localului, șoferul a reușit să iasă, însă în loc să își vadă de drum, a decis să se răzbune pe persoana care și-a lăsat autoturismul, care avea numere de Grecia, în calea sa. Orbit de furie, bărbatul a spart geamurile mașinii, apoi a plecat.

Când și-a găsit vehiculul vandalizat, proprietara, originară din Grecia, dar care venise și ea în vacanță în Thassos, a sesizat forțele de ordine și justiția.

„Am venit pentru două zile în Thassos să mă odihnesc și am căzut victima vandalismului” a spus femeia.

Un turist român, dat în urmărire de către poliţia din Grecia. Gestul care îl poate duce la închisoare

„Aceşti oameni care vin în vacanţă în Thassos trebuie să ştie că nu pot face ce vor, numai pentru că s-au înfuriat”

În ciuda faptului că a reușit să plece de la fața locului fără să fie prins, românul nu are șanse prea mari să scape fără pedeapsă, în condițiile în care atât Poliția cât și Coasta de Gardă au numărul de înmatriculare al mașinii sale și au început deja să facă numeroase controale pe feriboturile care părăsesc insula.

„Aceşti oameni care vin în vacanţă în Thassos trebuie să ştie că nu pot face ce vor, numai pentru că s-au înfuriat”, a spus ea.

Din primele informații, ar fi vorba despre o mașină închisă la culoare înregistrată la noi în țară.

Grecia rămâne în topul destinațiilor de vacanță preferate de români și în acest an, transmite Asociația Națională a Agențiilor de Turism din România (ANAT).

Reprezentanții ANAT au precizat că turiștii aleg mai cu seamă Halkidiki, Riviera Olimpului, Paralia Katerini, Thassos, Rhodos, Creta, Skiathos, Mykonos, Zakynthos, Corfu, Lefkada.

Cele mai solicitate destinații din rândul statelor mediteraneene, în afară de Grecia, de români sunt: Turcia, Egipt, Italia, Spania, Croaţia, Muntenegru, Franţa, Malta, Tunisia şi Cipru.

Recomandare Video Impact.ro
Urmăriți Impact.ro și pe
Ioana Bucur
Fac parte din grupul curajoșilor care au decis să rămână în România și sunt dovada vie a faptului că destinul găsește mereu o cale de a ne  aduce pe drumul ce ne-a fost ales. Mă...