Un super taifun lovește țările deja afectate de noul virus! Urmările pot fi tragice

Diana Radu 19.05.2020, 14:45
Un super taifun lovește țările deja afectate de noul virus! Urmările pot fi tragice

Un super taifun care s-a format în oceanul Indian se îndreaptă spre ucat. Țările cele mai expuse sunt afectate grav de noul virus. O furtună de asemenea magnitudine ar putea fi devastatoare, anunță autoritățile, care au început deja să evacueze populațiile.

Un taifun amenință țările puternic afectate de noul virus

Este vorba despre ciclonul Amphan care se îndreaptă spre granița dintre India și Bangladesh cu o forță devastatoare pentru statele asiatice puternic afectate de pandemie. Potrivit meteorologiloc, taifunul a crescut în intensitate fiind la fel de puternic precum un i uragan categoria 4 în Atlantic sau un super-taifun în Pacificul de Vest, iar viteza rafalelor de vânt a crescut la 240 km/oră.

„Ciclonul extrem de puternic Amphan… riscă să devină mai puternic şi să se intensifice într-un super-ciclon în următoarele 12 ore”, au precizat oficialii din domeniul meteorologic într-o declaraţie, prognozând precipitaţii intense în regiunile estice şi sudice.

taifun, ciclon, tari afectate de pandemie
Un taifun amenință țările puternic afectate de noul virus

Însă, puterea furtunii se va reduce înainte să atingă uscatul, miercuri seară, în apropierea deltei fluviului Gange. Dar, chiar și așa Amphan va produce daune masive. Taifunul va loci zone sărace și dens populate, care au deja o infrastructură precară, precum India sau Banghaldes. După calculele specialiștilor ciclonul va lovi uscatul miercuri.

În acest sens, India a început deja să evacueze mii de persoane. Această situație pune o presiune în plus pe serviciile de urgență care sunt implicate deja înb lupta împotriva pandemiei. În India peste 96.169 de persoane au fost infectate cu coronavirus, iar alte 3.029 au murit din această cauză. Și în Odisha şi West Benga autoritățile s-au mobilizat pentru evacuarea familiilor care locuiesc în case din chirpici.

„Trebuie să evacuăm populaţia din regiunile aflate la joasă altitudine şi să-i protejăm în acelaşi timp de coronavirus”, a precizat un înalt funcţionar din Ministerul de Interne indian care nu a dorit să-şi dezvăluie identitatea. „Nu este o sarcină uşoară”, a adăugat acesta.

Super taifunul Amphan va produce ploi putenice și în cea mai mare tabără de refugiați din lume, unde se află aproape 1 milion de Rohingya, fugiți din Myanmar.