Un șofer din România riscă ani grei de închisoare în Ungaria. Ce a descoperit Poliția când l-a tras pe dreapta? Oamenii legii au verificat microbuzul și au desistat douăzeci de migranți, care s-au declarat cetățeni afgani și turci. Oamenii nu au putut să dovedească identitatea sau șederea legală în Ungaria.
Un șofer român a fost arestat în Ungaria, după ce polițiștii au descoperit în microbuzul pe care îl conducea 20 de migranți.
Prin urmare, polițiștii unguri l-au reținut pe contrabandistul român, care a fost dus, împreună cu migranţii ilegali, la Postul de Poliţie Sopron, informează Poliția din Ungaria.
După ce au fost audiați, migranții au fost escortați înapoi la bariera de securitate temporară, în conformitate cu legislația ungară în vigoare. În plus, anchetatorii l-au trimis pe șoferul român în judecată, sub acuzația că ar fi săvârșit infracțiunea de trafic de persoane.
Traficul de ființe umane se pedepsește, în Ungaria, cu închisoare de la unu la cinci ani într-un caz standard și de la cinci la cincisprezece ani într-un caz calificat.
Judecătorul de instrucție a dispus arestarea șoferului român până pe 20 februarie. Ordinul nu este definitiv, ci executoriu, a mai informat instanța de judecată.
De asemenea, judecătorul de instrucție a constatat că suspectul nu are un loc de reședință sau de ședere înregistrat în Ungaria și că se poate aplica până la 8 ani de închisoare pentru aducerea ilegală de migranți în țară.
Pe de altă parte, ieri, un șofer român a lovit o fetiță, care mergea pe bicicletă, și a fugit de la locul accidentului, tot în Ungaria. Fetița se deplasa pe o bicicletă și a fost lovită, ieri dimineață, în orașul Nagyszentjanos. Șoferul român a mers mai departe cu mașină, fără să acorde asistență victimei. În automobil se mai aflau alți patru pasageri de naționalitate română.
Ulterior, șoferul român a revenit la fața locului, însă a fost suficient pentru polițiști ca să-l trimită în judecată pentru că nu a oferit asistență victimei accidentului.
Gabriella Toth, purtătorul de cuvânt al Sediului Poliției Județene Gyor-Moson-Sopron, a declarat că cei patru pasageri din automobil au recunoscut săvârșirea infracțiunii în timpul interogatoriului șoferului suspectat.
Fetița a povestit că mergea cu bicicleta pe o stradă din oraș, când o mașină, care încerca să o ocolească, a lovit-o. În urma coliziunii, copilul a căzut și a fost rănit.