Un șofer de Ferrari a fost prins conducând pe A3, în Brașov, cu 243 de km/oră. A vrut să le arate copiilor cât prinde mașina

Badea Violeta 02.06.2023, 21:44
Un șofer de Ferrari a fost prins conducând pe A3, în Brașov, cu 243 de km/oră. A vrut să le arate copiilor cât prinde mașina

Un șofer de Ferrari a fost surprins de polițiștii rutieri, pe autostrada A3, în județul Brașov, în timp ce circula cu viteza de 243 km/h. Bărbatul se afla cu trei copii în mașină și le-a spus oamenilor legii că a vrut să le arate micuților ce viteză poate prinde bolidul de lux. Acum, conducătorul auto va fi pieton timp de patru luni!

Șofer de Ferrari prins pe A3 cu 243 de km/oră

Polițiștii din județul Brașov au depistat vineri, 2 iulie, un șofer de Ferrari care gonea cu 243 de kilometri pe oră pe un tronson din autostrada A3, unde limita este de 130 de kilometri pe oră.

În plus, bărbatul originar din județul Buzău se afla în mașină și cu trei copii. De altfel, acesta le-a explicat oamenilor legii că a vrut doar să-i impresioneze pe micuți.

Omul nu s-a gândit, însă, la ceea ce ar fi putut să se întâmple în cazul unui impact la o asemenea viteză, iar acum este nevoit să plătească o amendă uriașă. În plus, bărbatului i s-a suspendat dreptul de a conduce pentru o perioadă de 120 de zile.

„Poliţiştii din cadrul Poliţiei Staţiunii Râşnov au surprins cu aparatul radar un autoturism care circula cu viteza de 243 km/h, pe sectorul de autostradă A3, în judeţul Braşov”, a transmis vineri, 2 iunie, Poliţia judeţeană Braşov.

Conform IPJ Braşov, „după ce l-au tras pe dreapta pe conducătorul auto, un bărbat din judeţul Buzău, poliţiştii au fost extrem de îngrijoraţi când au observat că în vehiculul sport se mai aflau alţi trei copii, pentru care şoferul nu dorea decât să le demonstreze cu ce viteză maximă poate rula autovehiculul său”.

Citește și S-au schimbat carburanții în România, cresc prețurile: vestea momentului pentru șoferii de mașini pe benzină și motorină!

Sofer de Ferrari prins circuland cu 243 de kilometri la ora
Sofer de Ferrari prins circuland cu 243 de kilometri la ora

Alţi cinci şoferi au fost prinși încălcând limita de viteză legală

Tot în județul Brașov, polițiștii rutieri au prins vineri, 2 iunie, alți cinci şoferi încălcând limita de viteză. Aceștia au fost amendați și au rămas fără permise de conducere.

Poliţia Rutieră Braşov face un apel către conducătorii auto „să respecte normele rutiere şi să nu întreprindă acţiuni care să le poată pune viaţa în pericol”.

Citește și Toți șoferii trebuie să știe, se întâmplă de la 1 iunie: decizia inevitabilă, dispare o taxă auto!

Urmăriți Impact.ro și pe
Badea Violeta
  Este redactor Impact.ro, acest site reușind să îi redea satisfacția reală a unei pasiuni și a unui loc de muncă în acealași timp. Violeta a terminat Facultatea de Jurnalism și...