Un român a intrat cu mașina în coloana oficială a lui Joe Biden. Ce a urmat după accident

Antonia Iacobescu 30.10.2021, 14:17
Un român a intrat cu mașina în coloana oficială a lui Joe Biden. Ce a urmat după accident

Un român a intrat cu mașina în coloana oficială a lui Joe Biden. Mașina președintelui Americii a fost implicată, vineri (29 octombrie), într-un accident. Autovehiculul tocmai părăsise Vaticanul, acolo unde Joe Biden avea o întâlnire cu Papa Francisc.

Un român a intrat cu mașina în coloana oficială a lui Joe Biden

Accidentul în care a fost implicată mașina liderului de la Casa Albă ar fi fost provocat de un român în vârstă de 40 de ani, conform site-ului Corriere della Sera. Din fericire, incidentul a fost unul minor și nu s-a soldat cu victime.

Coloana oficială a lui Joe Biden era în drum spre Palatul Quirinale, unde președintele Biden urma să se întâlnească cu înalți oficiali italieni.

Potrivit presei internaționale, mașina condusă de român s-a izbit de unul dintre bolizii blindați al personalului diplomatic american din coloana oficială. În urma accidentului, românul s-a rănit la mână, iar celălalt șofer a scăpat nevătămat.

Mașina de lux în care era se afla președintele american Joe Biden, botezată “the Beast” (Bestia), nu a fost implicată în incident. Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili cauzele accidentului.

Joe Biden, amenințări după retragerea din Afganistan

Președintele american a ținut primul discurs de la retragerea SUA din Afganistan. Joe Biden a explicat decizia plecării trupelor, dar a ținut să transmită și un mesaj liderilor grupării ISIS-K și tuturor celor care îi doresc răul Americii și aliaților ei.

„Când am stabilit data de 31 august, am presupus că cei 300.000 soldaţi afgani, pe care i-am instruit şi echipat, erau puternici în faţa talibanilor. Nu au rezistat atât de mult pe cât se aştepta lumea.

Termenul limită de 31 august nu a fost unul arbitrar, a fost pentru a salva vieţile americanilor. Aveam de ales între a evacua şi a escalada (tensiunile, n.r.). Nu puteam rămâne la nesfârşit în Afganistan pentru că totul s-a schimbat”, după ce predecesorul său, Donald Trump, a încheiat acordul cu talibanii, a declarat Biden.

Biden a precizat că, din luna martie a acestui an, au fost trimise 19 notificări americanilor din Afganistan cu privire la evacuare. Dacă, la acel moment, mulți dintre ei au decis să rămână, acum și-au dat seama că trebuie să se întoarcă în SUA. Președintele a adăugat că mulți dintre cei rămași au dublă cetățenie și că „90% dintre americanii din Afganistan care au vrut sa plece au putut pleca”.

Urmăriți Impact.ro și pe