Trei procurori propuși, printre care și Bogdan Licu, susțin luni interviurile la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) pentru ocuparea unor funcții de conducere în cadrul Parchetului General de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţe (PÎCCJ). Procurorul Bogdan Licu a fost implicat și în cazul Caracal. Iată ce a spus acesta despre ancheta care s-a desfășurat în cazul respectiv.
Bogdan Licu, în vârstă de 50 de ani este fost procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti și fost membru al CSM, Licu a ocupat din mai 2016 funcția pentru care concurează și acum, iar în 2019 a fost procuror general interimar al României, pe fondul retragerii lui Augustin Lazăr. Însă, dacă va fi desemnat de Klaus Iohannis, acesta ar urma să ocupe locul doi în parchet, după Gabriela Scutea.
În cadrul interviul susținut azi la CSM, Bogdan Licu a menționat că dispus efectuarea mai multor controale în cazul Caracal și a făcut mai multe presiuni pentru ca dosarele de la DIICOT de trafic de persoane să fie rezolvate. Însă, prorocul consideră că ar trebui formată o echipă de specialiști în cazul Caracal și o comisie, pentru care consideră că a fost vina lui că nu a înființat-o.
„Am dispus mai multe controale privind cazul Caracal. Aplecându-mă acestui aspect al activității DIICOT am considerat că este necesar să dispun la DIICOT un control de 5 ani cu privire la numărul de dosare efectuate în dosarele de trafic de persoane. Pe 6 august 2019 am dispus un control care să vizeze (…)modul de soluționare a cauzelor din dosarele de trafic de persoane. (…) Cazul Caracal a fost foarte complex. Pentru acest tip de cauze cred că ar trebui formată o echipă de specialiști. (…)Îmi exprim o comunicare deficitară privind rechizitoriul cazului Caracal. (…) Nu s-a constituit o comisie pentru că ar fi fost pe lângă lege. Îmi cer scuze. A fost vina mea”, a declarat Bogdan Licu.