Este titlul, în original, “A Man for All Seasons”, a unei drame cinematografice din Regatul Unit al anului 1966, distins cu multe Oscaruri. Puțin peste o jumătate de secol mai târziu, ieri, scenariul peliculei a devenit o cumplită realitate. Nu au mai fost trofee, ci un imens voal cernit, acoperind nu doar Marea Britanie. Elizabeth Alexandra Mary Windsor, Regina cu rădăcini milenare în Britannia cucerită de Iulius Caesar înaintea lui Hristos, s-a ridicat la Domnul.
Lilibet sau Shirley Temple, așa cum o alintau englezii, a trecut pragurile de onoare ale Jubileelor de Argint, de Aur, de Diamant și de Platină. A strălucit mai puternic decât ele din postura celui mai vârstnic și mai longeviv șef de stat în exercițiu. Al doilea ca lungime în timp, după Ludovic al XIV-lea al Franței, care devenise rege la patru ani. Acesta a domnit 72 de ani și 110 zile. La aniversarea împlinirii a 21 de ani, într-o emisiune difuzată către Commonwealth, viitoarea regină Elisabeta a II-a făcea următoarea promisiune:
„Declar în fața voastră că toată viața mea, fie ea scurtă sau lungă, va fi dedicată serviciului vostru și serviciului măreței voastre familii imperiale căreia îi aparținem cu toții”.
Și s-a ținut de cuvânt. După decesul tatălui său, George al VI-lea, în februarie 1952, tânărul vlăstar domnesc urca pe prețiosul și pretențiosul tron al Marii Britanii. În cei 70 de ani înveliți în roșia mantie regală, greutatea sceptrului l-a transformat într-un viguros stejar, cu o admirabilă coroană de smarald. Pe care nu l-au cruțat vicisitudinile vieții. Nu a părăsit Londra, atunci când peste metropola străpunsă de Tamisa, se abătea ploaia de bombe naziste.
Anii ’80 au făcut din regină ținta a două tentative de asasinat. Le-a tratat cu un calm desăvârșit, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. S-a trezit cu un intrus în dormitorul său din Palatul Buckingham. În 1992 s-a lovit de criticile republicanilor privitoare la averea sa. Dovedite a fi fără temei.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Au urmat apoi, divorțurile fiului său, Prințul Andrew și al fiicei, Prințesa Anne. Decolonizarea a peste 20 de țări din Africa și Caraibe, Războiul Rece, gravele probleme din Irlanda de Nord, conflictul armat din Insulele Falkland, moartea violentă a nurorii
sale, Lady Diana, din 1997, diferitele crize financiare, marele incendiu de la Castelul Windsor, recentul Brexit și infectarea cu Covid au fost pentru Majestate tot atâtea pietre de încercare.
Însă, nimic nu i-a știrbit rata de admirație a poporului său. Una cât se poate de grăitoare – peste 92%. Laburiștii și conservatorii i-au recunoscut deosebitele calități de monarh: „Își iubește datoria și ceea ce înseamnă să fie Regină”. Sprijinul i-a fost și rămâne constant ridicat, la fel ca popularitatea personală. Pictorul palatului, Henry Word, a caracterizat-o ca pe o “regină a căldurii, dar și a rezervării”.
În calitatea sa de șef de stat, Regina Elisabeta a II-a nu și-a exprimat niciodată public propriile opinii politice și religioase, iar jurământul de la încoronare a fost respectat desăvârșit până în ultima clipă a vieții. Atunci când urca pe tron, Stalin conducea URSS, Mao Zedong dirija dictatorial China, iar Harry Truman era președintele Statelor Unite.
Regina celor 15 tărâmuri a legitimat impecabil spusele lui Aristotel: „Monarhia este un sistem de guvernământ în care puterea este exercitată spre binele tuturor”. A fost servită de 15 premieri, începând cu Winston Churchill. Pe ultimul, Liz Truss, l-a învestit cu numai două zile înainte de a muri. A “schimbat” în mandatul său pe toți președinții Statelor Unite, cu excepția lui Lyndon B. Johnson. Se poate spune că doar
Majestatea Sa a înțeles monarhia fără rege. Queen Elizabeth II și-a onorat cu asupra de măsură menirea de a administra un imperiu.
Știa să asculte pe oricine, cu paciență și interes. Indiferent dacă era vorba despre oameni de rând, șefi de stat sau de guvern ori nobilimea ce îi era supusă. Într-un recent discurs, după aflarea tragediei, fostul președinte american, Barack Obama, spunea: „Am fost impresionați de căldura ei, de modul în care îi punea pe oameni în largul lor și de felul în care și-a adus umorul și farmecul ei unic și considerabil”.
Regina Elisabeta a II-a Regatului Unit a fost mai mult decât un monarh. A definit o epocă. Cele șapte decenii ale domniei sale istorice au fost martorele unei epoci de progres uman fără precedent și ale mersului înainte al demnității umane. A întruchipat perfect stema Marii Britanii: coroana îmbrățișată de un leu și un inorog. În acordurile înălțătoare și emoționale ale unui nou imn ce așteaptă a fi intonat, “God Save the King”. Pe care, cu siguranță, Charles al III-lea îl va cinsti cu seriozitatea și patriotismul tradițional britanic.
