Un nou lider european vorbește despre al Treilea Război Mondial. Declarațiile controversate atacă SUA. „Noi suntem doar pioni”

Badea Violeta 28.01.2023, 23:13
Un nou lider european vorbește despre al Treilea Război Mondial. Declarațiile controversate atacă SUA. „Noi suntem doar pioni”

Declarații controversate ale președintelui Croației. Zoran Milanovic a spus, de curând, că Zagrebul va evita să furnizeze tancuri Ucrainei, deoarece acest lucru ar prelungi războiul acestei ţări cu Rusia. Totodată, acesta a precizat că, în cazul în care Washingtonul şi Moscova nu ajung la un acord, va pornit un al Treilea Război Mondial.

Președintele croat refuză să livreze tancuri către Ucraina

Zoran Milanovic a recunoscut că nu știe în ce fel trimiterea de tancuri ar putea ajuta Kievul, potrivit televiziunii HRT. Nu vom lua în considerare acest lucru, a spus oficialul croat, subliniind că el însuși va insista să refuze aprovizionarea cât timp va putea.

„Toate tancurile, inclusiv cele ruse şi americane, ard la fel, iar oamenii care stau în ele fie sunt ucişi, fie reuşesc să scape”, a precizat Zoran Milanovic.

Anterior, președintele croat a declarat că Statele Unite și Organizația Tratatului Atlanticului de Nord duc un război împotriva Federației Ruse în Ucraina, iar el nu vrea să fie sclavul Washingtonului.

„Dacă Moscova şi Washingtonul nu vor ajunge la o înţelegere, lumea se va îndrepta încet către al Treilea Război Mondial”, a mai adăugat Zoran Milanovic.

Citește și Ucraina va fi aprovizionată cu energie de pe teritoriul României. Peste un milion de oameni vor beneficia de ajutor!

Zoran Milanovic
Zoran Milanovic

Zoran Milanovic, critici la adresa şefei diplomaţiei germane

În cadrul aceluiași discurs, președintele croat a criticat-o pe şefa diplomaţiei germane, Annalena Baerbock, care ar fi spus în faţa Consiliului Europei că aliaţii occidentali trebuie să fie uniţi, pentru că „luptăm într-un război împotriva Rusiei, nu între noi”.

„Poate că Germania este în război cu Rusia. Le urez succes de data asta, să se termine mai bine ca acum 70 de ani, dar noi nu suntem în război cu nimeni”, a precizat liderul croat.

„Ea (Annalena Baerbock) ne spune că noi toţi suntem în război cu Rusia. Noi nu suntem, America este, noi suntem doar pioni”, a mai spus Zoran Milanovic.

La primele ore ale zilei de 24 februarie anul trecut, Rusia a lansat o operațiune militară specială în Ucraina pentru a apăra republicile autoproclamate Donețk și Luhansk, recunoscute de Moscova ca state suverane, împotriva genocidului comis de Kiev.

Un obiectiv-cheie al operațiunii, potrivit președintelui rus Vladimir Putin, este demilitarizarea și denazificarea Ucrainei. Presiunea din partea restricțiilor occidentale a crescut după ce gigantul eurasiatic a oficializat, la 30 septembrie, încorporarea republicilor Donbass și a provinciilor Kherson și Zaporizhzhia, în urma referendumurilor organizate în aceste teritorii.

Citește și Avertismentul lui Donald Trump: atacul cu bombe nucleare, un scenariu posibil după trimiterea de tancuri în Ucraina. „Puneți capăt acestui război nebunesc”!

Urmăriți Impact.ro și pe
Badea Violeta
  Este redactor Impact.ro, acest site reușind să îi redea satisfacția reală a unei pasiuni și a unui loc de muncă în acealași timp. Violeta a terminat Facultatea de Jurnalism și...