În cursul acestei dimineți, Coreea de Nord a lansat două rachete balistice cu rază scurtă de acţiune înspre Marea Japoniei. Anunțul a fost făcut chiar de către armata sud-coreană, potrivit AFP.
„Forţele noastre armate au detectat două rachete balistice cu rază scurtă de acţiune trase din zona Junghwa în provincia Hwanghae de Nord, la 07:47 (22:47 GMT) spre Marea de Est. Armata noastră a sporit supravegherea şi vigilenţa în faţa noilor lansări, menţinând în acelaşi timp o poziţie de pregătire totală printr-o cooperare strânsă între Coreea de Sud şi Statele Unite”, a informat Statul Armat Interarme sud-coreean.
La scurt timp după această informare, chiar și ministerul japonez al Apărării a confirmat lansarea. Cele două rachete au zburat pe o traiectorie neregulată înainte de a cădea în afara zonei economice exclusive a Japoniei, au spus oficiali ai ministerului.
Se pare că noile lansări au fost loc în timp ce Seul şi Washington efectuează un exerciţiu comun de debarcare amfibie, la doar câteva zile după ce au încheiat cele mai mari exerciţii militare comune din ultimii cinci ani. În plus, Seul şi Washington şi-au intensificat cooperarea în privința securității, la aproximativ un an de teste de arme şi ameninţări nucleare tot mai mari din partea regimului de la Phenian în 2022.
Din cauza multiplelor provocări militare nord-coreene, Seulul şi Tokio au trecut peste diferenţele istorice iar acum încearcă să îşi consolideze cooperarea în domeniul apărării.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]În anul 2022, Coreea de Nord a făcut declarații importante, spunând că este o putere nucleară ireversibilă, iar liderul Kim Jong Un a cerut recent o creştere a producţiei de arme, chiar și a celor nucleare tactice. În plus, chiar la începutul acestei luni, acesta a mai cerut armatei să intensifice manevrele militare în vederea unui războiul adevărat.
Recent, Phenianul a trecut la amenințări dure, spunând că sunt șanse mari ca întreaga Coree de Nord să răspundă la orice mişcare militară a Statelor Unite şi are strategii puternice de contracarare, cum ar fi cea mai copleşitoare forţă nucleară.
„Situaţia militară şi politică din peninsula coreeană şi din regiune a ajuns la o linie roşie extremă, din cauza nesăbuitelor manevre de confruntare militară şi a actelor ostile ale SUA şi ale forţelor sale vasale”, a spus un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe.
Declarația fost transmisă de agenţia de ştiri a statului nord-coreean, KCNA, și are în vedere faptul că Phenianul nu vrea să poarte niciun dialog atât timp cât Washingtonul desfăşoară politici ostile.
Însă asta nu este tot, deoarece la Washington, Casa Albă a respins declaraţia nord-coreeană şi a reiterat disponibilitatea de a se întâlni cu diplomaţii nord-coreeni la un moment şi într-un loc convenabil pentru ei.
„Am precizat că nu avem nicio intenţie ostilă faţă de Republica Populară Democrată Coreeană şi ne dorim o diplomaţie serioasă şi susţinută pentru a aborda întreaga gamă de probleme care preocupă ambele ţări şi regiunea”, a declarat un purtător de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate al Casei Albe.