Un mare combinat chimic din România pune lacătul pe ușă. Sute de angajați și-ar putea pierde locurile de muncă

Andra Daoud 17.08.2022, 22:56
Un mare combinat chimic din România pune lacătul pe ușă. Sute de angajați și-ar putea pierde locurile de muncă

Un combinat chimic din România a anunțat că își încetează activitatea, începând de joi. Măsura este temporară si a fost luată din cauza prețurilor mari la energia electrică și la gaze. Compania își sistează producția pentru următoarele două săptămâni, iar anunțul a fost făcut de Bursa de Valori București. Ce se întâmplă cu angajații în această perioadă.

Combinatul chimic care își închide activitatea pentru două săptămâni

Combinatul chimic Chimcomplex din Borzești a transmis că își închide temporar activitatea de producție, începând din 18 august. Compania, controlată de omul de afaceri Ștefan Vuza, a anunțat că activitatea va fi oprită în cadrul platformei industriale Borzești, pe o perioadă de 14 zile. Măsura a fost luată de conducere din cauza prețurilor ridicate la energie, potrivit anunțului de la Bursa de Valori București.

Conducerea combinatului a transmis că, în perioada în care activitatea va fi sistată, contractele individuale de muncă ale angajaților afectați de măsură vor fi suspendate în acest interval de două săptămâni. Aceștia ar urma să primească o indemnizație de 75% din salariu, potrivit prevederilor din contractul colectiv de muncă.

Combinatul chimic a încheiat primul trimestru din acest an cu un profit net de 165 de milioane de lei (33,5 milioane de euro), cu 40% mai mic decât rezultatul din aceeași perioadă aferentă anului trecut, când Chimcomplex Borzești a avut un profit de 282,6 milioane de lei. Vânzările pe piața externă au reprezentat 90,79% din totalul vânzărilor.

Un mare combinat chimic din Romania pune lacatul pe usa. Sute de angajati si-ar putea pierde locurile de munca
Chimcomplex Borzesti isi inchide activitatea pentru doua saptamani

Au crescut cheltuielile de producție

Cheltuielile pentru exploatare au crescut anul acesta, pe fondul creșterii prețurilor de achiziție a materiilor prime și a utilităților. Rata de creștere a acestor cheltuieli a fost mai mare decât creșterea prețului de vânzare pe care îl aveau produsele finite de la Chimcomplex, au explicat reprezentanții companiei, motiv pentru care activitatea firmei nu a mai fost profitabilă.

„Strategia noastră dă rezultate bune și arată performanță operațională. Cu toate acestea rezultatele financiare sunt în scădere față de aceeași perioadă din 2021 ca urmare a creșterii alarmante a prețurilor la energie electrică și gaze naturale. Este esențial acum să avem asigurat acelaşi mediu economic ca marii noştri competitori europeni şi globali, care beneficiază de preţuri mult mai bune la resurse de bază. În acest fel produsele lor sunt mai ieftine și invadează piața României și a țărilor din jur.

Acest lucru duce la un deficit și mai mare al balanței comerciale a României. În acest context trendul descendent al rezultatelor noastre financiare va continua și în semestrul II 2022. Ca și alte companii din industrie avem nevoie de intervenția statului pentru amortizarea preţurilor crescute la gaz şi energie electrică înainte de a lua în calcul reorganizarea producției și optimizarea structurii organizaționale”, au declarat reprezentanții companiei.

 

Recomandare Video Impact.ro
Urmăriți Impact.ro și pe