Un important lider european, vinovat de agresivitatea lui Putin în Ucraina. Cum i-ar fi oferit mai multă putere

Iancu Andreea 07.05.2022, 08:21
Un important lider european, vinovat de agresivitatea lui Putin în Ucraina. Cum i-ar fi oferit mai multă putere

Războiul de pe teritoriul Ucrainei continuă să ridice semne de întrebare și îngrijorare în întreaga lume, la mai bine de 70 de zile de la declanșare. În timp ce unii încearcă să stabilească modalități de a încheia conflictul armat, alții privesc situația în profunzime, în căutarea motivelor care au generat invazia. Se pare că agresivitatea lui Putin în Ucraina se datorează acțiunilor unui important lider european. Nivelul de putere al președintelui rus ar fi fost influențat de-a lungul anilor.

Ce lider european este responsabil de agresivitatea lui Putin în Ucraina

Fostul mare șahist Garry Kasparov, dizident al regimului Vladimir Putin, a vorbit recent despre războiul din Ucraina și despre motivele pentru care conflictul generat de Rusia este marcat de agresivitatea lui Putin. Potrivit acestuia, un lider european, precum și alte nume importante de la nivel mondial, au contribuit la creșterea acestei puteri a președintelui rus.

În opinia lui Kasparov, Barack Obama și Angela Merkel ar trebui să ofere explicații pentru situația actuală. Fostul șahist rus susține că Merkel, fostul cancelar al Germaniei care și-a încheiat mandatul în 2021, este liderul responsabil de politice agresive ale lui Putin, după ce a făcut Europa dependentă de gazele rusești.

„Cred că a sosit momentul pentru ca mulți lideri mondiali, precum Barack Obama, Angela Merkel, să vorbească acum. Eu vreau să aud de la Angela Merkel – ea era în Germania, era cancelarul Germaniei și, de fapt, liderul Europei. Și a făcut de fapt totul pentru a face Europa dependentă de gazele rusești. Ea este direct responsabilă de politicile agresive ale lui Putin, pentru că ea a împiedicat Europa de la a găsi surse de aprovizionare”, a menționat Kasparov.

Ce lider european ar fi vinovat de agresivitatea lui Putin în Ucraina
Vladimir Putin și Angela Merkel, fostul cancelar al Germaniei

Merkel, ghidată de „interesul rece de afaceri”

Fostul șahist susține că Angela Merkel, pe care unii o acuzau că ar fi fost agent rus, a ales să pună pe primul plan afacerile, fără să țină cont de implicațiile acestora. În mandatul cancelarului german a fost stabilită crearea Nord Stream, prin care Europa era conectată în mod direct la resursele rusești, prin care astăzi liderii Occidentului sancționează Rusia.

„16 ani (nr. Merkel l-ar fi tolerat pe Putin)! Dacă s-ar fi numit agent rus, sigur că nu era, dar ce ar mai fi putut face să îl ajute pe Putin? Este rezultatul unei, unii spun naivități, eu aș spune că este interesul rece de afaceri, cu un dispreț total față de realitățile politice. Poți să separi tu Nord Stream 2 de politică, dar Putin nu o face și n-a făcut-o niciodată”, a afirmat dur Garry Kasparov pentru Știrile TVR.

Ce lider european ar fi vinovat de agresivitatea lui Putin în Ucraina
Barack Obama, fostul președinte al SUA, considerat responsabil pentru evoluția lui Putin

Angela Merkel și Barack Obama, responsabili pentru că „l-au făcut pe Putin cine este astăzi”

Șahistul rus este de părere că Angela Merkel și Barack Obama se numără printre liderii care ar trebui să își ceară scuze reprezentanților de la Kiev pentru situația în care se găsesc și care, susține Kasparov, a fost facilitată de către deciziile politice ale acestora.

„Vreau să o aud pe Angela Merkel. Trebuie să meargă la Kiev să-și ceară scuze. Vreau să îl aud pe Barack Obama, care e încă pe aici, dar pretinde că nu are nimic de-a face cu ceea ce se întâmplă. Și mulți politicieni din Europa. Încă nu își recunosc vina că l-au făcut pe Putin cine este astăzi”, a subliniat dur Kasparov.

Conflictul din Rusia continuă deja de mai bine de 70 de zile, mai multe puncte importante din Ucraina fiind distruse în urma invaziei armatei ruse. În timp ce ajutoarele din partea SUA continuă să ajungă, președintele american Joe Biden susține că fondurile pentru sprijinirea Ucrainei încep să se împuțineze.

Urmăriți Impact.ro și pe
Iancu Andreea
Redactor online din 2013 și absolventă a UNIBUC, Facultatea de Litere, Specializarea Studii Europene. De asemenea, absolventă a cursurilor de Master din cadrul SNSPA, Facultatea de Comunicare și...